Live

Cum să lucrezi de acasă fără să o iei razna. Câteva sfaturi care s-ar putea dovedi utile

Data publicării:
Foto: Getty Images

Epidemia de coronavirus şi măsurile de izolare luate în majoritatea ţărilor, cu scopul descurajării interacţiunilor sociale determină tot mai multe companii să-şi încurajeze angajaţii să lucreze de la un nou tip de birou: cel de acasă. La prima vedere, acest tip de muncă pare un vis devenit realitate: angajatul nu mai pierde timp (şi bani) cu transportul până la serviciu şi este scutit de interacţiunea cu eventuali colegi de birou enervanţi. Reversul medaliei îl poate reprezenta acuta senzaţie de singurătate, dar şi faptul că lucratul de acasă necesită mai multă disciplină, din partea angajatului, se arată într-o analiză CNN.

În cazul României, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a recomandat deja, în scop preventiv, ca firmele să permită angajaților să lucreze de acasă, în contextul apariției riscului de îmbolnăvire cu coronavirus.

Ministerul Muncii solicită angajatorilor, dar și salariaților, să dea dovadă de flexibilitate și de deschidere în ceea ce privește stabilirea unor programe de lucru individualizate și în vederea menținerii unor relații de muncă normale și corecte.

„Cred că cel mai mult se subestimează impactul psihologic al faptului că eşti de unul singur”, a apreciat, pentru CNN, David Hassel, CEO la o companie americană care furnizează servicii de software, unde 40% dintre angajaţi lucrează de acasă.

În plus, „unii angajaţi se pot simţi vinovaţi că lucrează de acasă şi au tendinţa de a lucra chiar mai mult decât atunci când ar sta la birou”, a declarat David Rabin, vicepreşedinte al departamentului de global marketing, la Lenovo.

Astfel, cei obişnuiţi deja cu munca „de acasă” au câteva sfaturi pentru cei care experimentează, pentru prima oară acest tip de activitate.

Sfatul 1: Ia o pauză

Să recunoaştem deschis: nimeni nu lucrează opt ore, pe ceas, non-stop, la birou. Există pauze de cafea, plimbări agale până la cantina unde se mănâncă prânzul, sau momente în care pur şi simplu stai de vorbă cu ceilalţi colegi de birou.

Iar faptul că lucrezi de acasă nu înseamnă că nu îţi poţi permite astfel de pauze sau momente de respiro.

Dacă apeşi, din când în când, butonul „Pauză”, acest lucru s-ar putea chiar să-şi mărească productivitatea.

„Luarea unei pauze te ajută să vezi lucrurile din altă perspectivă şi să găseşti eventuale răspunsuri la problemele tale”, a declarat, pentru CNN, Julie Morgenstern, autor al mai multor cărţi despre productivitate şi organizarea eficientă a timpului.

Sfatul 2: Alege-ţi un loc în casă de unde să lucrezi. Nu, patul din dormitor nu e bun pentru asta

Oricât de ciudat ar părea, lucratul de acasă reprezintă un „mediu diferit de muncă”. Un sfat important este ca angajaţii care lucrează de acasă să-şi găsească un spaţiu pe care să-l asocieze strict cu munca: o cameră distinctă, un anumit birou. Lucratul la laptop întins pe patul din dormitor nu este indicat. 

„Păstraţi anumite spaţii din casă pentru activităţi care nu au nicio legătură cu munca”. „Este dificil să te relaxezi stând întins pe pat sau pe canapea, dacă asociezi astfel de locuri cu jobul”, a avertizat Morgenstern, care a adăugat că unele zone din casă trebuie să fie clar delimitate pentru muncă și, respectiv, pentru recreere ori relaxare.

Sfatul 3: Nu vei mai pierde timp cu mersul la muncă și întorsul acasă. Profită de asta ca să stai mai mult cu cei dragi

O bună parte din timpul alocat muncii la birou o reprezintă timpul pierdut în trafic, atunci când mergi dimineața spre serviciu și când te întorci seara acasă. Dar, dacă programul tău începe la ora 9, iar tu lucrezi de acasă, nu înseamnă că te poți trezi la 8:45.

„Folosește timpul pe care îl aloci, de regulă, dimineața deplasării până la serviciu, pentru a sta împreună cu ai tăi și cu familia”, a spus Morgenstern. 

Iar atunci când ieși din tură, specialistul consultat de CNN este de părere că e bine dacă îți și schimbi hainele pe care le purtai cu altele, mai comode, „pentru a semnaliza astfel minții tale că ai terminat munca pe ziua respectivă”.

Editor web: Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Paradox pe piața muncii. Cerere uriașă în România pentru joburile remote, în timp ce angajatorii vor să își readucă angajații la birou

Marea schismă a secolului XXI: Sunt angajații care lucrează de la birou mai productivi decât cei care muncesc de acasă? (The Guardian)

Decizie controversată a unui patron. După ce a interzis munca de acasă, vrea să interzică și pauzele: „Nu vreau să iasă din clădire”

Partenerii noștri