Live

Galerie Foto Cum pot arăta orașele viitorului. Un arhitect a folosit inteligența artificială pentru a proiecta zgârie-nori dincolo de imaginație

Data actualizării: Data publicării:
Cum ar putea arăta orașele viitorului. FOTO: Instagram Manas Bhatia

Zgârie-nori acoperiți de copaci, plante și alge, care acționează ca turnuri de purificare a aerului, – acesta este conceptul cu care un arhitect indian vrea să revoluționeze ideea despre cum vor arăta orașele viitorului.

Arhitectul și designerul Manas Bhatia a realizat și prezentat mai multe imagini detaliate în care clădirile imaginate de el creează orașe spectaculoase, inedite, în care clădirile au forme inspirate din natură, scrie CNN.

Imaginile nu sunt însă integral rodul imaginației sale. Pentru proiectul său, arhitectul a apelat la un instrument de imagistică de inteligență artificială, Midjourney, care generează imagini detaliate în baza unor descrieri scrise. Designerul a folosit expresii precum „turnuri futuriste”, „tehnologie fantezistă”, „simbiotică” și „material bioluminiscent”, iar programul a realizat o serie de imagini digitale pe care apoi Bhatia le-a modificat și perfecționat.

Bhatia a afirmat că poate dura până la 20 de minute pentru a realiza fiecare dintre lucrările de artă suprarealiste. Și-a modificat și perfecționat descrierile de aproape 100 de ori per proiect, editând și adăugând text până când a obținut rezultatele dorite.

Într-un alt proiect, intitulat „Arhitectura simbiotică”, Bhatia și-a imaginat un viitor în care pe care l-a numit „utopic” în care apartamentele clădirilor sunt construite în interiorul copacilor de mărimea unui sequoia. El spune că a fost inspirat de Hyperion, un sequoia din California despre care se crede că este cel mai înalt copac din lume. 

În proiect, el a colaborat însă și cu arhitecți cu experiență în proiecte de  modernizare a clădirilor cu fațade noi pentru a încuraja ventilația naturală și a reduce consumul de energie.

„Dacă am putea crea materiale de construcție care să fie organice, clădirea s-ar putea ventila prin aceste procese naturale.”, a spus el.

Pentru Bhatia, inteligența artificială este doar un alt instrument. „Arta este complet deschisă interpretării. Un artist poate folosi orice fel de instrument care există pentru a crea artă. Oricine poate folosi inteligența artificială, dar nu va putea obține un rezultat la fel de bun ca o persoană creativă”, a spus el.

În plus, realizând ceva dincolo de imaginație, poți ajunge la idei noi care să îmbogățească procesul de proiectare, a adăugat designerul indian.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Goana după cumpărături și cadouri. Cum se circulă în marile orașe cu câteva zile înainte de Crăciun

ChatGPT devine motor de căutare asemănător Google. Și alţi giganţi ai tehnologiei au lansat servicii similare în 2023 şi 2024

Ce putem face dacă inteligența artificială devine conștientă. Planul cercetătorilor pentru a evita scenariul „Frankenstein”

Denunțătorul unor practici considerate ilegale ale companiei OpenAI a fost găsit mort într-un apartament din San Francisco

Partenerii noștri