Controverse legate de Nobelul atribuit pentru descoperirea insulinei. În discuție apare numele savantului român Nicolae Paulescu
Descoperirea insulinei, care a însemnat salvarea de la moarte a nenumărate vieţi, le-a adus Premiul Nobel pentru Medicină în 1923 lui Frederick G. Banting şi lui John J. R. Macleod. Alegerea celor doi a fost subiectul a numeroase controverse încă din momentul anunţării premiului, după cum se precizează pe site-ul oficial al Premiilor Nobel, nobelprize.org. În discuție apare și numele celebrului cercetător român Nicolae C. Paulescu, unul dintre cei care ar fi fost îndreptățiți să primească recunoașterea uriașei descoperiri.
Mai mulţi oameni de ştiinţă cu contribuţii importante în descoperirea insulinei s-au considerat neîndreptăţiţi de alegerea Comitetului Nobel. De altfel, unul dintre laureaţi, Frederick G. Banting, a ales să împartă recompensa financiară asociată premiului cu colegul său mai tânăr, Charles Best, alături de care şi-a desfăşurat activitatea de cercetare şi care nu a fost nominalizat pentru premiu.
Conform Fundaţiei Nobel, procesul de nominalizare la Nobelul pentru Medicină se desfăşoară în felul următor: Comitetul Nobel trimite scrisori confidenţiale unor personalităţi marcante din domeniu, printre care şi foşti laureaţi, solicitându-le să nominalizeze un candidat. Persoanele ce pot face nominalizări sunt: membri ai Adunării Nobel din cadrul Institutului Karolinska din Stockholm; membri suedezi sau străini ai claselor de Medicină şi Biologie din cadrul Academiei regale de ştiinţe a Suediei; laureaţi ai premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină sau cei ai premiului Nobel pentru Chimie; profesori ai facultăţilor de medicină din Suedia, Danemarca, Finlanda, Islanda şi Norvegia; profesori de la cel puţin alte 6 facultăţi de medicină din lume, alese de Adunarea Nobel; alţi oameni de ştiinţă pe care Adunarea Nobel consideră că merită să-i abordeze în acest scop. Autonominalizările nu sunt luate în considerare.
De altfel, pornind de la cazul lui Charles Best, Fundaţia Nobel recunoaşte că "este foarte neobişnuit pentru ca cineva să primească Premiul Nobel în Fiziologie sau Medicină în acelaşi an în care este nominalizat pentru prima oară". Însă, interesant este că, după cum se poate vedea în arhiva instituţiei care acordă aceste premii (The Nobel Assembly at Karolinska Institutet din Stockholm), atât Banting cât şi Macleod au câştigat încă de la prima nominalizare. Cei doi şi-au publicat rezultatele cu privire la insulină în 1922 şi au fost nominalizaţi în premieră la Nobel în 1923. Banting a fost nominalizat de G. W. Crile (Cleveland), F. G. Benedict (Boston) şi August Krogh (Copenhaga - laureatul din 2020 al Nobelului pentru Medicină), iar Macleod a fost nominalizat de G. N. Stuart (Cleveland) şi de August Krogh.
Charles Best, deşi cel mai apropiat colaborator al lui Frederick G. Banting şi cercetător cu o importantă contribuţie la descoperirea insulinei, nu a fost nominalizat.
Premiul Nobel câştigat de Banting şi Macleod a fost contestat din clipa în care a fost anunţat. De ce a fost inclus Macleod şi de ce a fost exclus Charles Best, dar şi James Collip? Alţii au fost de părere că Nicolae C. Paulescu, Joseph von Mering sau Oskar Minkowski ar fi fost cel puţin la fel de merituoşi, dacă nu chiar mai îndreptăţiţi la premiu, notează nobelprize.org, citată de Agerpres.
Conform informaţiilor existente în Arhivele Nobel, Paulescu nu a fost niciodată nominalizat, iar Collip şi Best au fost nominalizaţi pentru alte contribuţii abia în 1928 şi respectiv 1950, în timp ce von Mering a fost nominalizat, dar doar în anii 1902 şi 1906. Din acest grup, Minkowski a fost nominalizat de cele mai multe ori - 1902, 1906, 1912, 1914, 1924 şi 1925. Astfel, conform statutului Fundaţiei Nobel, nefiind nominalizaţi în acel an, niciunul dintre aceşti candidaţi nu avea cum să primească premiul în 1923.
Dezbaterea pentru Nobel
Până când Banting şi Charles Best au reuşit izolarea insulinei, în februarie 1922, care a fost administrată apoi cu succes unui prim pacient uman, Paulescu aştepta confirmarea solicitării de patent pe care o depusese. El a primit brevetul cu numărul 06254 pe 10 aprilie 1922. Astfel, când Banting şi Macleod au primit Nobelul pentru Medicină în 1923, savantul român a scris o scrisoare către Comitetul Nobel, explicând că trebuie să aibă prioritate pentru descoperirea insulinei. Solicitarea sa a fost însă respinsă, notează şi portalul diabetes.co.uk, într-un material dedicat în ianuarie 2019 contribuţiei lui Nicolae Paulescu la descoperirea insulinei.
În 1971, Roif Luft, preşedintele de atunci al International Diabetes Federation şi al Comitetului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, a scos în evidenţă faptul că Banting şi Best au interpretat greşit cercetările realizate de Paulescu în lucrarea lor publicată în 1922 în Journal of Laboratory and Clinical Medicine. ”El (Paulescu) susţine că injecţiile în venele periferice nu produc efecte şi experimentele sale arată că o a doua injecţie nu produce un efect la fel de important ca prima”, scriau în mod eronat cei doi, după cum a observat Luft.
În 1969 Best îşi cere scuze într-o scrisoare adresată profesorului Ion Pavel. „Doresc să-mi exprim regretul pentru această eroare nefericită şi sper că eforturile dumneavoastră pentru a onora activitatea Profesorului Paulescu vor fi răsplătite cu un mare succes”, scria principalul colaborator al lui Banting.
De asemenea, Roif Luft susţinea că a fost o greşeală din partea Comitetului Nobel faptul că nu l-a creditat pe Paulescu pentru descoperirea făcută. ”Un lucru rămâne, şi anume că descoperirile anterioare făcute de Paulescu au fost interpretate greşit de Banting şi Best din motive despre care nu mai putem şti nimic în ziua de azi... În opinia mea, premiul (Nobel) ar fi trebuit - fără niciun dubiu - să fie împărţit între Paulescu, Banting şi Best'”, susţinea Luft.
Recunoaşterea
La 50 de ani după ce lucrarea lui Paulescu a fost publicată, Murray Anderson, un profesor de fiziologie la College of Medicine din Glasgow, a scris un articol în care recunoştea descoperirile făcute de Paulescu. Într-o ediţie din 1971 a publicaţiei Journal of the History of Medicine and Allied Sciences, Murray scria:
„Insuficientă recunoaştere i-a fost acordată lui Paulescu, distinsul savant român care, în perioada în care echipa din Toronto abia îşi începea cercetarea, reuşise deja să extragă hormonul antidiabetic al pancreasului şi să-i demonstreze eficienţa în reducerea hiperglicemiei la câini diabetici”.
În 1993, Institutul Na.ional de Diabet, Nutriție şi Boli Metabolice din Bucureşti a fost numit în onoarea lui Nicolae C. Paulescu, iar în 1994 a fost lansat şi un timbru în onoarea savantului român.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News