Condamnat pentru uciderea soţiei sale, un fost primar al Teheranului a fost eliberat sub cauţiune
Fostul primar al Teheranului, Mohammad Ali Najafi, condamnat la moarte pentru uciderea celei de-a doua soţii a sa, a fost eliberat sub cauţiune, a anunţat miercuri avocatul său, la două săptămâni după ce el a fost graţiat la cererea familiei fostei sale soţii, informează AFP.
"Najafi, care era arestat pentru uciderea soţiei sale, a fost eliberat în schimbul unei cauţiuni" de circa 83.000 de euro, a declarat avocatul pentru agenţia de presă Irna.
Mohammad Ali Najafi, 67 de ani, a fost condamnat la moarte în 30 iulie pentru că a ucis-o cu foc de armă, pe 28 mai, la Teheran, pe a doua sa soţie, Mitra Ostad, cu 30 de ani mai tânără ca el, scrie Agerpres.
Familia defunctei a cerut iniţial aplicarea sentinţei drept "retribuţie" pentru uciderea unei rude apropiate a lor, în virtutea "qesas", "legea talionului". Însă în final ea a anunţat la 14 august că a decis să-l graţieze pe condamnat.
"Suntem bucuroşi că am ajuns la o înţelegere fără (a vărsa) sângele acestei onorabile persoane", a spus fratele femeii ucise, Masood, exprimându-şi totodată speranţa că Najafi "se va angaja să se curăţe (de păcate)".
Această neaplicare a legii talionului a făcut posibilă eliberarea sub cauţiune a fostului edil, care rămâne cu toate acestea acuzat de "crimă cu premeditare" şi riscă o triplă pedeapsă de 10 de ani de închisoare, a precizat avocatul lui.
Statutul lui Najafi şi izul de scandal ce plana deasupra celui de-al doilea mariaj al său - el nu a divorţat de prima sa soţie după cum permite legea, în condiţiile în care poligamia este prost văzută în societatea iraniană - au contribuit la suscitarea unui mare interes în Iran pentru acest caz.
Strălucit matematician şi profesor universitar, Najafi a fost consilier economic al actualului preşedinte Hassan Rouhani şi ministru al educaţiei.
El a fost ales primar al Teheranului în august 2017, însă a demisionat în aprilie 2018, după ce a fost criticat de conservatori pentru că a asistat la un spectacol de dans al unor elevi.
Unii ultraconservatori au estimat că acest proces demonstrează "falimentul moral" al reformatorilor. La rândul lor, aceştia din urmă au acuzat televiziunea publică, dominată de conservatori, că au relatat cazul într-un mod tendenţios.
Editor web: Alina Popescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News