Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage
Organismul de supraveghere a alegerilor din Marea Britanie vrea noi legi privind donațiile pentru partide, pentru a contracara intențiile lui Elon Musk care ia în considerare o finanțare uriașă a partidului Reform UK condus de Nigel Farage, scrie POLITICO.
Comisia Electorală, care reglementează finanțele partidelor și alegerile din Marea Britanie, a cerut administrației laburiste a lui Keir Starmer să reducă probabilitatea de interferență străină în politica britanică.
Elon Musk, miliardarul cetățean american, se gândește să doneze până la 100 de milioane de dolari pentru a sprijini partidul de dreapta al lui Farage, potrivit informațiilor din presă. Ar marca cea mai mare donație vreodată din istoria politică britanică.
Conform legislației electorale britanice actuale, donațiile către partide în valoare de peste 500 de lire sterline ar trebui să provină de la „donatori admiși” înregistrați în Regatul Unit, care includ alegătorii în lista electorală și companiile înregistrate în Marea Britanie. Acest lucru i-ar putea permite lui Musk să doneze prin sucursala britanică a platformei X.
Dar șeful executivului Comisiei Electorale, Vijay Rangarajan, a declarat pentru The Guardian că donațiile ar trebui să fie legate de mărimea profiturilor companiei din Marea Britanie. Filiala X din Marea Britanie a înregistrat un profit înainte de impozitare de 8,5 milioane de lire sterline în 2022.
„Este esențial ca alegătorii din Marea Britanie să aibă încredere în finanțarea sistemului nostru politic, așa că trebuie să vadă cum sunt finanțate partidele și militanții și cum cheltuiesc acești bani la alegeri”, a spus Rangarajan. „Sistemul trebuie consolidat și am cerut modificări ale legii din 2013, pentru a proteja sistemul electoral de interferența străină”.
Rangarajan a mai spus că partidele ar trebui să fie forțate să efectueze controale sporite asupra donațiilor pentru a evalua riscul acestora și a dezvăluit că se „discută aceste propuneri cu guvernul”.
Farage a răspuns joi, numind comisia „organizație de măscărici” și a susținut că atât laburiștii, cât și conservatorii sunt „îngroziți de reformă și de Elon Musk”. El a adăugat: „Această ordine veche trebuie eliminată”.
Musk și Farage s-au întâlnit la Mar-a-Lago, resortul președintelui ales al SUA, Donald Trump, la începutul acestei săptămâni. Farage a spus ulterior că Musk era „chiar în spatele lui” și că „s-a discutat și despre bani” ca parte a conversației.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News