Live

Columbienii au început să exploreze „Sfântul Graal al epavelor”, galionul spaniol San Jose scufundat în secolul XVIII

Data publicării:
Galionul San Jose transporta cea mai mare comoară pierdută pe mare. Sursa foto: Profimedia Images

Guvernul columbian a dat drumul lucrărilor de explorare a unui galion spaniol scufundat din secolul al XVIII-lea, numit „Sfântul Graal al epavelor”. Națiunea sud-americană a declarat zonă arheologică protejată în jurul galionului San José, care a fost scufundat de Marina Regală Britanică în 1708, în Marea Caraibelor.

Nava, a cărei proprietate rămâne contestată, avea la bord unul dintre cele mai mari transporturi de obiecte de valoare pierdute vreodată pe mare, când a fost atacată chiar în afara orașului columbian Cartagena, notează BBC.

Se estimează că era încărcată cu o comoară care valorează astăzi în jur de 20 de miliarde de dolari.

La acea vreme, nava transporta prețioasa încărcătură către regele spaniol pentru a-l ajuta să plătească războiul împotriva britanicilor. Aproape 600 de membri ai echipajului au murit atunci.

Prima etapă a proiectului de cercetare – descrisă ca o „fază de caracterizare” – va folosi senzori de la distanță pentru a genera imagini ale sitului, pentru un inventar al materialului arheologic de pe fundul mării.

Roboții subacvatici vor culege date în jurul epavei, care vor fi folosite pentru studii academice, a transmis Institutul Columbian de Antropologie și Istorie, care a precizat că etapele ulterioare vor depinde de ceea ce iese la iveală în această primă fază a proiectului.

Numele proiectului este „Spre inima galionului San José”, iar Juan David Correa, ministrul Culturii din Columbia, a descris expediția exploratorie drept „fără precedent”.

Guvernul columbian a transmis că declararea sitului ca zonă protejată ar permite conservarea acestuia, având în vedere „valoarea sa științifică și patrimonială ridicată”.

Columbia a anunțat descoperirea epavei în 2015, dar este supusă unor dispute legale de lungă durată cu privire la cine deține conținutul navei.

Compania americană de salvare, Sea Search Armada, este una dintre părțile care o revendică, așa cum a făcut-o anterior și Spania.

Guvernul columbian a declarat că nu sunt planificate și săpături arheologice în etapa inițială a proiectului.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință

Columbia interzice căsătoriile copiilor după 17 ani de campanie. Legea „Sunt fete, nu soții” a fost adoptată

Cea mai valoroasă comoară din Anglia: O colecție uriașă de monede din vremea lui William Cuceritorul s-a vândut pentru o sumă record

Noi artefacte au fost găsite în „Sfântul Graal al epavelor”, o corabie care s-a scufundat plină cu comori de miliarde de dolari

Partenerii noștri