Live

Cine este "Jabba Jihadistul", teroristul de 250 de kilograme al Statului Islamic, arestat cu platforma în Irak

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Facebook/Maajid Nawaz

Abu Abdul Bari, supranumit Jabba Jihadistul, unul dintre liderii organizației teroriste Stat Islamic, a fost arestat în Irak, informează New York Post.

Bari, în vârstă de 40 de ani, a fost și unul dintre lideri Stat Islamic care a orchestrat introducerea în sclavie și exploatarea sexuală a populației Yazidi. El a fost capturat de echipa SWAT a poliției irakiene din Mosul.

Bari era un muftiu al Statului Islamic, sau expert al legilor religioase, și a lansat condamnări fatwa la adresa învățaților și clericilor din Mosul care au refuzat să jure credință organizației teroriste atunci când aceasta a ocupat orașul.

Abu Abdul Bari, care cântărește 254 de kilograme, a fost urcat în bena unei camionete pentru că nu a încăput într-o mașină de poliție.

Bari a apărut fotografiat în spatele camionetei, dar și în casa sa, în timpul arestării.

Bărbatul arestat era cunoscut și pentru discursurile sale provocatoare, dar și pentru că a ordonat distrugerea unei moschei faimoase, construită unde se crede că se află mormântul lui Iona, profetul biblic care a avut o întâlnire cu o balenă.

Maajid Nawaz, fondatorul think-tank-ului londonez Quilliam, a postat pe Facebook imaginea cu Bari în camionetă.

"Majoritatea justificărilor religioase oferite membrilor Stat Islamic pentru violarea, torturarea și masacrarea irakienilor, sirienilor și a altora au fost oferite de acest monstru care nici măcar nu poate sta pe două picioare", a scris Nawaz pe rețeaua de socializare.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liderul ISIS, Abu Yusif, a fost ucis într-un atac aerian în Siria, susțin SUA

Poliția germană a arestat trei tineri cu „profundă simpatie” pentru ISIS care plănuiau un atac terorist

Israelul spune că a dejucat un complot cu bombă al ISIS care viza turnurile Azrieli din Tel Aviv

Karl Nehammer, după anularea concertelor lui Taylor Swift la Viena: Ameninţarea teroristă a fost „foarte gravă”

Partenerii noștri