Live

Cine era, de fapt, românul executat în stil mafiot, în Costa Rica. Iubita lui, fotomodel, a fost și ea ucisă

Data actualizării: Data publicării:

Ionuţ George Oţelac, românul din Oradea care a fost împuşcat mortal, marţi, în Costa Rica, a plecat din țară după terminarea liceului și, potrivit presei locale, a fost cărăuşul unei grupări de traficanţi de droguri din Timişoara.

Gruparea respectivă a fost destructurată în 2003, dar, până atunci, a distribuit lunar pe piața europeană droguri în valoare de aproape 2 milioane de dolari, relatează ebihoreanul.ro.

În anul 2000, Ionuţ George Oţelac a fost prins pe aeroportul Juan Santamaria din San Jose cu 20 de kilograme de cocaină ascunsă într-un recipient de plastic pentru vin, drogurile urmând să ajungă la Timişoara, pe relaţia Costa Rica - Amsterdam - Bucureşti.

Citește și: MAE vine cu precizări în cazul românului ucis într-un atac armat în Costa Rica

Ancheta autorităților din România a stabilit că reţeaua din care făcea parte Oțelac a traficat sute de kilograme de droguri pe ruta America de Sud - Canada - România - Europa de Vest. Rețeaua era condusă de un român stabilit în Canada. „La data de 27 iulie 2000, pe Aeroportul San Jose, a fost introdusă cantitatea de 20 kilograme de cocaină. Oţelac George Ionuţ a introdus cocaina pe aeroportul din San Jose, disimulând-o într-un recipient de plastic folosit pentru vin", se precizează în rechizitoriul procurorilor. Oțelac avea atunci 19 ani.

Cărăuşii aterizau în România, la Timişoara sau București şi predau drogurile în depozite din Timişoara. La vremea respectivă, Oţelac a scăpat de anchete și a plecat în Costa Rica, unde s-a stabilit definitiv. Potrivit presei locale, se pare că a intrat în conflict cu o grupare mafiotă.

Marți, el a fost împuşcat în trafic, în oraşul Alajuelita, în timp ce se afla în maşină alături de iubita lui, Raquel Gamboa Mora, un fotomodel cunoscut. Cei doi au fost împuşcaţi de doi motociclişti deghizaţi în angajaţi ai unui serviciu de livrare fast food, care s-au apropiat de maşină şi au tras mai multe focuri de armă.

Cei doi au murit pe loc. Anchetatorii nu i-au identificat pe autori.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Stenograme din ancheta asasinatului comandat de o avocată. „Să nu se întoarcă acasă!/ Îl mierlim.” Cum s-a apărat în fața judecătorilor

Liderul unui grup de ultrași din Argentina a fost asasinat pe stradă

Un om de afaceri din domeniul criptomonedelor a fost asasinat în fața aeroportului din Sao Paolo

STENOGRAME Cum a plănuit avocata din Iflov un triplu asasinat. Fosta iubită a fiului ei era o țintă: „Dacă e singură, o dilești”

Partenerii noștri