Live

China amenință după vizita preşedintelui Senatului ceh în Taiwan: „Trebuie să plătească un preţ ridicat”

Data publicării:
Vizita delegației cehe, condusă de președintele Senatului (al treilea din dreapta, rândul din față), în Taiwan. Sursa foto: Senat.cz

Preşedintele Senatului ceh, Milos Vystrcil, va plăti „un preţ ridicat” pentru vizita sa oficială în Taiwan, a avertizat luni ministrul de Externe chinez, Wang Yi. Oficialul ceh a respins amenințarea, afirmând că nu doreşte o confruntare politică, relatează dpa şi Reuters, preluate de Agerpres.

Ministrul de Externe de la Beijing a declarat că vizita în lui Milos Vystrcil în Taiwan pentru promovarea legăturilor comerciale între Republica Cehă şi Taiwan reprezintă o „provocare”.

„Guvernul şi poporul chinez nu vor uita niciodată şi nu vor sta liniştiţi şi privi, şi trebuie ca el (Vystrcil - n.r.) să plătească un preţ ridicat pentru comportamentul lui obtuz şi speculaţii politice”, a declarat Wang, potrivit unei declaraţii publicate pe site-ul Ministerului de Externe chinez.

China consideră Taiwanul o provincie separatistă şi interzice altor ţări să aibă legături oficiale cu acesta, notează dpa. Politica Chinei faţă de Taiwan este cunoscută sub numele de "principiul unei singure Chine".

"Să conteşti principiul unei singure Chine în problema Taiwanului înseamnă să devii duşmanul celor 1,4 miliarde de cetăţeni chinezi şi reprezintă un act de încălcare internaţională a încrederii", a adăugat Wang.

Vystricil este oficialul ceh cu rangul cel mai înalt care a vizitat până acum Taiwanul. El a sosit duminică în Taipei cu primarul oraşului Praga, Zdenek Hrib, şi cu o delegaţie de oameni de afaceri cehi pentru o vizită de şase zile.

Preşedintele Senatului ceh a afirmat într-un comunicat că declaraţiile lui Wang reprezintă un amestec în afacerile interne ale Republicii Cehe.

"Suntem o ţară liberă care încearcă să aibă relaţii bune cu toate statele şi cred că aşa vor sta lucrurile în viitor, indiferent de declaraţia ministrului chinez. Şi doresc să repet că această vizită nu este menită în niciun caz a fi o confruntare politică", a mai spus el.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Deputații taiwanezi au făcut din nou scandal în Parlament. Au construit baricade și s-au stropit cu apă

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Partenerii noștri