Cercetătorii chinezi au dezvoltat o terapie genică ce ar putea întârzia procesul de îmbătrânire
O echipă de cercetători din Beijing a dezvoltat o nouă terapie genică ce poate inversa unele dintre efectele îmbătrânirii la şoareci şi le poate extinde durata de viaţă. Astfel, reușita oamenilor de știință ar putea contribui în viitor la obținerea unui tratament similar pentru oameni, scrie Reuters, citat de Agerpres.
Metoda a fost detaliată într-o lucrare științifică și implică dezactivarea unei gene numite kat7, despre care oamenii de ştiinţă au descoperit că joacă un rol esenţial în procesul de îmbătrânire celulară.
Terapia cercetătorilor chinezi și rezultatele obținute reprezintă o premieră, a declarat una dintre conducătorii proiectului, profesor Qu Jing, în vârstă de 40 de ani, specialistă în medicină regenerativă la Institutul de Zoologie din cadrul Academiei de Ştiinţe din China (CAS).
„După şase-opt luni, aceşti şoareci prezintă o îmbunătăţire generală a aspectului şi a puterii de apucare şi, cel mai important, au o durată de viaţă extinsă cu aproximativ 25%”, a declarat Qu.
Pentru a opri procesul de îmbătrânire, echipa de biologi a utilizat metoda CRISPR/Cas9 prin care au ales din mii de gene, pe acelea care aveau o mare influenţă asupra senescenţei, termenul folosit pentru a descrie îmbătrânirea celulară.
Astfel, cercetărotii au identificat 100 de gene din aproximativ 10.000, iar dintre toate acestea, kat7 are cea mai importantă contribuție în senescenţa celulară, a explicat Qu.
Kat7 este una dintre zecile de mii de gene care se găsesc în celulele mamiferelor. Cercetătorii au inactivat-o în ficatul şoarecilor cu ajutorul unei metode numite vector lentiviral.
„Am testat funcţia genei într-o diversitate de tipuri de celule, în celula stem umană, celule stem mezenchimale, celule ale ficatului uman şi în celule ale ficatului şoarecilor şi la niciuna dintre aceste celule nu am observat niciun fel de toxicitate celulară detectabilă. Iar în cazul şoarecilor nu am observat deocamdată niciun efect secundar”, a precizat cercetătoarea.
Cu toate acestea, metoda nu este încă pregătită pentru a putea fi testată pe oameni.
„Cu siguranţă, este încă necesar ca funcţia kat7 să fie testată pe alte tipuri de celule umane, pe alte organe ale şoarecilor şi pe alte animale în faza preclinică înainte de a utiliza strategia în cazul îmbătrânirii umane sau a altor probleme de sănătate.
În cele din urmă, sperăm că putem găsi o modalitate de a întârzia îmbătrânirea, chiar şi cu un procent foarte mic... în viitor”, a mai adăugat Qu.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News