Live

Foto Ce se pregătește în Libia? Imagini din satelit dezvăluie că mercenarii ruși din grupul Wagner sapă tranșee uriașe

Data actualizării: Data publicării:
O tranșee imensă a fost observată din satelit pe teritoriul Libiei unde acționează mercenarii din compania rusească Wagner Foto: CNN

O imensă tranșee a fost observată în Libia grație imaginilor din satelit. Ea vine în prelungirea altor zeci de kilometri de șanțuri de apărare și se întinde la sud de zonele de coastă intens populate din preajma orașului Sirte. Șanțul se îndreaptă către Al-Jufra, care este un fief controlat de grupul de mercenari ruși Wagner, relatează CNN.

Lucrările de fortificare efectuate la enormul șanț ce traversează Libia generează temeri că luptătorii străini nu se vor retrage din țară până sâmbătă, așa cum prevăd termenii unui acord de pace negociat de ONU. Oficialii americani sunt îngrijorați de scopurile pe termen lung pe care le are Kremlinul în aceaastă țară devastată de război. O sursă din serviciile de informații crede că șanțul, opera mercenarilor din Grupul Wagner, este un semn că își pregătesc terenul pentru o ședere prelungită. 

Pe de altă parte, și Guvernul de Uniune Națională de la Tripoli, recunoscut internațional, este acuzat că își sporește echipamentele militare, în urma unui acord cu Turcia.

Cine se luptă în Libia

Un conflict sângeros divizează Libia de luni de zile, având ca protagoniști, pe de o parte, Guvernul de Uniune Națională (GNA), recunoscut internațional, cu sediul în Tripoli și sprijinit de Turcia, iar de cealaltă parte, Armata Națională Libiană (LNA), condusă de generalul Khalifa Haftar, care domină estul țării și este sprijinită de Rusia și Emiratele Arabe Unite.

Acest conflict a luat mii de vieți și a zguduit statul mediteranean bogat în petrol, care se bucură de o poziție strategică. ONU a reușit în octombrie să medieze un acord de pace care prevede, printre altele, ca o măsură de consolidare a încrederii, retragerea tuturor forțelor străine din țară până la data de 23 ianuarie. 

Însă tranșeele și fortificațiile observate din satelit par să arate contrariul.

Spionajul american a estimat că numărul mercenarilor angajați în ambele tabere, și la GNA, și în LNA, a rămas relativ constant: sunt cam 10.000 de oameni. 

70 de kilometri de tranșee și fortificații

GNA a făcut publice imagini cu excavatoare și camioane care lucrează la tranșee și la fortificațiile din jur încă din vară, dar luna aceasta au fost surprinse noi imagini de-a lungul drumului care leagă Sirte de Jufra.

Imagini din vara anului 2020 cu excavatoare care sapă șanțul de-a lungul drumului dintre Sirte și Jufra Foto: CNN

Tranșeele și fortificațiile observate din satelit par să fie destinate opririi unui eventual atac terestru lansat asupra zonelor controlate de LNA în est. Ele traversează zonele de coastă ale Libiei - locuri unde au avut loc cele mai multe ciocniri din 2011, de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi.

Imaginile din satelit arată că șanțul traversează o zonă vastă a Libiei și este consolidat de o serie de fortificații elaborate Foto: CNN

Serviciile de informații americane cred că toate aceste mișcări sunt indicii că nu există nici cea mai mică intenție nici din partea forțelor turce, nici din partea rușilor de a se conforma acordului mediat de ONU, ceea ce ar putea compromite fragilul proces de pace și încetare a focului.

Surse deschise de monitorizare au observat peste 30 de poziții de apărare săpate în deșert și pe coastele unor dealuri, care se întind pe circa 70 de kilometri. 

Imaginile din satelit au surprins atât tranșeea care se întinde de-a lungul unui drum principal, cât și și fortificațiile săpate de mercenarii Wagner și contractorii lor. Ele par să asigure apărarea bazei aeriene Jufra, iar mai spre sud, a bazei aeriene Brak, unde se pare că au fost instalate radare. 

De vrea Rusia să fie prezentă în Libia

Claudia Gazzini, de la International Crisis Group, a declarat la CNN că aceste dovezi sunt îngrijorătoare, dar în cercurile diplomatice se vorbea deja despre asta în ultimele săptămâni. „Totul este în desfășurare și ar sugera că Moscova urmărește să-și întărească prezența în Libia”, a declarat experta.

Kremlinul vrea să-și consolideze prezența militară și influența în zona mediteraneană, pentru că i-ar permite să fie chiar în flancul sudic al NATO și, în plus, ar avea și un bonus: poate profita de capacitatea petroliferă a Libiei.

Deși Putin neagă o implicare în Libia, inspectorii ONU au înregistrat zeci de zboruri rusești în această țară în anul care a trecut. Numai în august au fost 93 de astfel de curse aeriene. 

Cine sunt mercenarii din Grupul Wagner

Grupul Wagner ar avea în Libia cam 2.000 de oameni. Este vorba de cetățeni ruși sau din fostele republici sovietice.

Controversatul Grup Wagner este considerat a fi cea mai mare companie militară privată din lume, dar s-a spus că, în fapt, ar reprezenta armata privată a lui Vladimir Putin. 

Wagner s-a implicat şi în alte conflicte, în Ucraina, în Siria şi are o influență tot mai sporită în zona Africii.

Anul trecut, președintele Vladimir Putin spunea că nu sunt cetățeni ruși în Libia sau dacă sunt, ei nu reprezintă Rusia. Moscova a negat tot timpul că ar folosi mercenari. 

Totuși, mulți experți sunt de părere că Grupul Wagner este o unitate paravan a Ministerului rus al Apărării și/sau a serviciilor militare de informații, GRU. Compania ar fi deținută de Evgheni Prigojin, un om de afaceri din anturajul lui Vladimir Putin. Iar antrenamentul mercenarilor s-ar face chiar în bazele armatei ruse.

Cine sunt mercenarii Turciei

Și de partea turcă, mișcările aeriene au fost similare. Ankara nu și-a ascuns dorința de a-și stabili în Libia o prezență permanentă și a transmis recent imagini de la antrenamentele pe care le furnizează forțelor GNA.

Tot imagini din satelit au relevat unele modificări în portul al-Khoms, care sugerează că ar putea fi pregătit pentru o prezență navală turcă pe termen mai îndelungat, deși acest fapt este negat de GNA.

Pe de altă parte, și Turcia se folosește de mercenari. A transportat mii de mercenari sirieni cărora le-a acordat sprijin în Libia, potrivit unui oficial din serviciile americane de informații. În timpul recentului conflict dintre Azerbaidjan și Armenia, avioanele au adus în Azerbaidjan sute de mercenari sirieni care să-i ajute pe aliații turci în războiul lor cu Armenia, a spus oficialul american.

Adevăratul pericol

Însă experții americani mai atrag atenția asupra unui aspect. Actualii mercenari Wagner din Libia par să aibă mai puțină experiență și să fie mai prost antrenați, având totodată pe mână armament destul de avansat, de tipul rachetelor sol-aer Panțîr. În Libia provocările sunt complexe. În teren activează și al-Qaeda, și ISIS. Având mai puțină experiență și niciun respect pentru drepturile omului și dreptul internațional, mercenarii fac ca aceste sisteme de armament să devină, de fapt, cel mai mare motiv de îngrijorare.

Prezența mercenarilor Wagner și tranșeele observate par să fie în anvantajul generalului Haftar, însă prezența rusă are de-a face mai degrabă cu agenda Moscovei decât cu sprijinirea liderului LNA, spun analiștii. Haftar are nevoie de întreținerea conflictului din Libia pentru a-și menține influența. „El ar deveni irelevant peste noapte, dacă conflictul se încheie”, explică un diplomat occidental. „Iar dacă totul nu se termină în termenii impuși de el, ar putea deveni vulnerabil și ar risca să fie acuzat de crime de război”, a adăugat diplomatul.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Erdogan spune că Biden a făcut o „mare eroare” să permită Ucrainei să lovească Rusia cu rachete americane ATACMS

Atacurile Turciei în zonele controlate de kurzi din Siria au blocat accesul la apă și electricitate pentru un milion de oameni

Turcia dezminte că Hamas și-ar fi mutat biroul politic din Qatar pe teritoriul său

Erdogan propune înghețarea conflictului din Ucraina în actualul stadiu și amânarea cu 10 ani a discuțiilor privind aderarea la NATO

Partenerii noștri