Ce este „sindromul persoanei rigide”, boala rară cu care a fost diagnosticată cântăreața Celine Dion
Sindromul persoanei rigide (SPR), cu care a fost diagnosticată cântăreaţa canadiană Celine Dion, este o patologie neurologică rară, caracterizată printr-o rigidizare musculară progresivă şi episoade repetate de spasme musculare dureroase.
Celine Dion a dezvăluit joi pe contul său de Instagram că suferă de o „tulburare neurologică foarte rară”, care a forţat-o să îşi amâne din nou sau să-şi anuleze unele dintre concertele din turneul său „Courage World Tour” în Europa, programat în vara anului 2023, informează AFP, preluată de Agerpres.
Printre concertele amânate se află și cel din București. Fanii artistei care şi-au achiziţionat bilete pentru show-ul ce ar fi trebuit să aibă loc pe 11 iunie, la Arena Naţională, au fost anunţaţi că li se va rambursa contravaloarea acestora.
„Recent, am fost diagnosticată cu o tulburare neurologică foarte rară, numită în engleză stiff-person syndrome” (sindromul persoanei rigide), a detaliat Celine Dion.
Această tulburare, care se caracterizează în special prin rigiditate musculară progresivă, îi provoacă lui Celine Dion dificultăţi la mers şi o împiedică să îşi "folosească corzile vocale" aşa cum şi-ar dori, a detaliat cântăreaţa.
Cauza exactă a „sindromului persoanei rigide” rămâne necunoscută
Potrivit Orphanet, un portal online dedicat bolilor rare şi medicamentelor aferente, vârful de incidenţă se situează în jurul vârstei de 45 de ani, iar simptomele evoluează de-a lungul lunilor şi anilor.
Rigiditatea musculară fluctuează adeseori (se agravează, apoi se ameliorează) şi survine, în general, în acelaşi timp cu spasmele musculare.
Aceste spasme pot să se producă întâmplător sau să fie declanşate de o varietate de evenimente diferite, inclusiv de un zgomot brusc sau de un contact fizic uşor.
Dacă nu este tratat, SPR poate să evolueze spre dificultăţi în deplasare şi să aibă un impact semnificativ asupra capacităţii unei persoane de a efectua activităţi zilnice de rutină.
Deşi cauza exactă a acestui sindrom este necunoscută, medicii cred că este vorba despre o maladie autoimună şi care se manifestă uneori alături de alte boli autoimune.
Diagnosticul se bazează în principal pe examenul clinic şi este confirmat prin identificarea unor anticorpi şi a unor anomalii electromiografice (o examinare obligatorie în cazul maladiilor neurologice - n.r.) caracteristice.
O scanare a măduvei spinării poate să permită excluderea cauzelor mecanice, precum prezenţa unei hernii de disc sau a unui chist la nivelul măduvei osoase.
Ce tratament există pentru acest sindrom
Primele cazuri de SPR au fost documentate în 1956. Sindromul persoanei rigide a fost descris în literatura medicală sub numeroase denumiri diferite. Descris iniţial ca „sindrom al bărbatului rigid”, numele acestei boli a fost modificat, pentru că boala poate să afecteze persoane de toate vârstele şi de ambele sexe. De fapt, majoritatea persoanelor atinse de această afecţiune sunt femei.
SPR este o maladie extrem de rară. Potrivit organizaţiei americane NORD, care doreşte să aducă un sprijin persoanelor afectate de boli rare, incidenţa SPR ar fi de aproximativ 1 caz la 1 milion de persoane.
Tratamentul vizează ameliorarea simptomelor specifice care se manifestă la fiecare individ, ceea ce necesită adeseori abordări non-medicamentoase (stretching, termoterapie, hidroterapie, masaj, acupunctură, etc.).
Anumite medicamente pot fi utilizate şi ele pentru a trata rigiditatea musculară şi spasmele episodice.
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News