Live

Galerie Foto Cât costă renovările pentru casa natală a lui Adolf Hitler. Cheltuielile inițiale s-au dublat

Data actualizării: Data publicării:
Casa se află în orașul Braunau am Inn din Austria. Foto: Profimedia Images

Lucrările de renovare lansate la casa natală a lui Adolf Hitler, situată într-un oraş de la graniţa dintre Austria şi Germania, ar putea ajunge să coste aproape dublu faţă de cât s-a planificat, relatează vineri dpa, potrivit Agerpres.

Renovarea vizează transformarea clădirii în prezent vacante din Braunau am Inn în sediu al poliţiei locale austriece.

O comisie specială a recomandat totodată efectuarea de modificări arhitectonice care să facă imobilul aproape de nerecunoscut, pentru a fi mai puţin atrăgător pentru neonazişti, care au vizitat situl în mod repetat.

Acum mai puţin de un an, lucrările au fost estimate la circa 11 milioane de euro, dar costurile au crescut exponenţial, Ministerul de Interne austriac aşteptându-se acum la un cost final de circa 20 de milioane de euro, a indicat acesta vineri.

Este de aşteptat ca renovarea să se încheie în 2025. Un purtător de cuvânt a explicat majorarea costurilor prin „creşterea generală a costurilor în construcţii”.

Clădirea a rămas nefolosită după plecarea, în 2011, a unui atelier pentru persoane cu dizabilităţi intelectuale. Guvernul a preluat imobilul de la proprietarul anterior în finalul unei îndelungate dispute cu privire la utilizarea sa viitoare.

Dictatorul nazist german Adolf Hitler (1889 - 1945) a petrecut în respectiva clădire primele sale luni de viaţă, menţionează dpa.

Editor : Loredana Bancăș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Soldatul care i-a cruțat viața lui Hitler în Primul Război Mondial. Cum o decizie de moment ar fi putut salva 70 de milioane de vieți

Politico: Austriecii au preferat un partid fondat de naziști, apropiat de Rusia. Este prima dată după Al Doilea Război Mondial

„Nu mai rămâne nimic decât să moară”. 80 de ani de la tentativa de asasinat asupra lui Hitler

Ce au în comun Trump și Hitler: Asemănarea care ar putea juca un rol cheie în alegerile prezidențiale din SUA

Partenerii noștri