Cartea pe care Trump a încercat să o interzică, pusă la vânzare în SUA. „Procesul de decizie la Casa Albă arată ca o bătaie cu mâncare”
Cartea fostului consilier prezidenţial John Bolton despre activitatea la Casa Albă a apărut marţi în librării, semnalează dpa, potrivit Agerpres. Preşedinţia americană încercase să împiedice publicarea informaţiilor neconvenabile pentru preşedintele Donald Trump, ajunse deja pe internet.
Bolton i-a criticat dur pe Trump şi pe alţi membri ai administraţiei în volumul intitulat „The Room Where It Happened”. În interviurile acordate înainte de apariţia cărţii, fostul consilier a susţinut că Trump nu are calităţile necesare pentru un preşedinte.
La rândul său, preşedintele l-a calificat pe Bolton drept „ciudat” şi „incompetent” şi i-a condamnat atitudinea dură în politica externă.
Casa Albă nu a reuşit să interzică vânzarea cărţii. Un proces intentat în acest scop s-a încheiat cu respingerea pretenţiilor administraţiei, deşi judecătorul şi-a exprimat îngrijorarea privind faptul că Bolton nu a respectat procesul de revizuire a informaţiilor secrete. Instanţele nu au stabilit încă dacă autorul va putea beneficia de câştigurile din vânzări, deoarece Departamentul Justiţiei de la Washington i-a intentat încă un proces sub acuzaţia de periclitare a siguranţei naţionale.
Cartea, citată deja pe larg în presă, oferă multe informaţii inedite despre Trump. Printre altele, Bolton susţine că preşedintele a încercat să obţină ajutor din partea Chinei în vederea realegerii, prin încheierea unui acord comercial.
Bolton mai spune că propriii oficiali de rang înalt din administrația Trump îl ridiculizează pe președinte fără ca el să știe.
Există şi opinii critice faţă de scriitura slabă şi tendinţa fostului consilier de a-şi minimaliza propriile greşeli. Nu doar republicanii - partidul preşedintelui - l-au atacat pe Bolton. Fostul oficial a fost şi ţinta unor acuzaţii din rândul democraţilor, nemulţumiţi de refuzul său de a depune mărturie în ancheta Congresului SUA pentru destituirea lui Trump prin procedura cunoscută ca 'impeachment'. Democraţii condamnă încercarea lui Bolton de a obţine profituri de pe urma informaţiilor la care a avut acces, în loc să le ofere ca probe, de exemplu în legătură cu presiunile făcute de Trump asupra Ucrainei.
Mike Pompeo, unul dintre soldații loiali ai lui Trump în public, îl ridiculizează pe președinte în privat
Bolton descrie o întâlnire între Trump și Kim Jong-un în care dictatorul nord-coreean a dat vina pe administrațiile anterioare pentru relațiile proaste dintre țara sa și Statele Unite. Pentru a îl fermeca pe dictatorul nord-coreean, Trump i-ar fi promis că va face ca orice acord nuclear între cele două țări să fie ratificat rapid de Senatul american.
În acest context, Pompeo i-a scris pe un bilețel lui Bolton că președintele „minte de îngheață apele”.
O lună mai târziu, conform amintirilor consilierului concediat în decembrie anul trecut, şeful diplomaţiei americane critica strategia apropierii SUA de Coreea de Nord, pe care în public o apăra constant, apreciind că aceasta nu are „nicio şansă de reuşită”.
Şi chiar înaintea summit-ului din Singapore, după ce a ascultat o conversaţie telefonică între preşedintele Donald Trump şi omologul său sud-coreean, Mike Pompeo a spus autorului cărţii că „aproape a avut un atac de cord” din cauza afirmaţiilor preşedintelui american.
Bolton mai scrie că el, Mike Pompeo şi ministrul apărării Mark Esper au încercat de vreo opt sau zece ori să îl convingă pe Donald Trump să aprobe un ajutor crucial pentru Ucraina, pe care liderul de la Casa Albă l-a suspendat în aşteptarea anchetării adversarilor săi democraţi de către Kiev, un dosar care a fost în centrul unui proces de demitere câştigat în cele din urmă de preşedintele american.
Trump s-a oferit să îl ajute pe Erdogan să scape de o cercetare a Departamentului de Justiție de la Casa Albă
Bolton mai scrie că în decembrie 2018, Trump s-a oferit să îl ajute pe președintele Turciei, Recep Erdogan, în legătură cu o investigație a Departamentului de Justiție. Erdogan era suspectat că a încălcat sancțiunile impuse Iranului de către SUA.
Trump ar fi precizat inclusiv că „se va ocupa de această situație” și ar fi explicat că procurorii care se ocupă de caz nu sunt oamenii lui, ci oamenii lui Obama și că odată ce va scăpa de ei totul va fi în regulă.
Bolton notează că este vorba de o altă minciună sau lipsă de cunoaștere din partea lui Trump, pentru că procurorii repsectivi erau angajați de carieră care s-ar fi ocupat de caz indiferent de cine ar fi fost președinte.
Procesul de decizie arată ca o „bătaie cu mâncare”
Bolton spune că întâlnirile săptămânale ale cabinetului conduse de Trump arătau mai degrabă ca niște „bătăi cu mâncare” între studenți decât ca niște ședințe serioase de guvern. El adaugă că Trump era foarte puțin interesat să afle cum funcționează guvernul federal, că agențiile relevante cu deciziile care erau luate erau aproape mereu absente și că președintele era mai interesat de care urma să fie impactul deciziilor sale în media și cum erau interpretate de aceasta decât de efectul lor real sau de felul în care erau gândite.
Sancțiunile impuse Rusiei îl deranjau pe Trump. Carențele de politică internațională și geografie ale președintelui erau majore
Bolton afirmă că Trump se plânge constant în privat de sancțiuni și de alte măsuri punitive impuse Rusiei, chiar dacă în public se lăuda cu ele. În cazul Skripal, Trump s-ar fi plâns că sancțiunile erau prea dure și că Vladimir Putin este tratat prea rău.
Pe lângă acest lucru, Donald Trump nu știa nici că Finlanda este un stat independent, întrebându-i pe consilierii săi daca Finlanda este teritoriu rusesc sau dacă e „un fel de satelit al Rusiei”. Într-o întâlnire la Helsinki la care a participat și premierul britanic de la acea vreme, Theresa May, Trump a întrebat-o foarte mirat dacă Regatul Unit chiar este o putere nucleară.
De altfel, Trump s-a arătat revoltat de faptul că trupe americane se află în Afghanistan și în Irak, dar nu și în Venezuela, despre care credea că face parte din SUA.
Editor: Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News