Live

Cadoul de Crăciun care desparte familii și rupe relații de o viață

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/GettyImages

Anul acesta, de Crăciun, sute de oameni vor trimite propriul ADN spre analiză în laboratoare, după ce vor primi acest cadou inedit din partea prietenilor sau colegilor. Iar unii dintre ei vor avea o surpriză neplăcută.

În SUA, unde testele ADN au căpătat o popularitate imensă în ultimii ani, apare un nou fenomen. Mii de oameni curioși să afle mai multe despre originile lor descoperă cu stupoare că părinții care i-au crescut nu sunt părinții lor biologici. Adevărurile dificile scoase la iveală de testele ADN au devenit subiectul unui documentar realizat de BBC News.

În urmă cu trei ani, Jenny a făcut un test ADN, doar de curiozitate. Cea mai mică dintre cinci frați, ea a fost mereu curioasă să știe mai multe despre strămoșii ei. Rezultatul a arătat că strămoșii ei proveneau mai ales din Marea Britanie și Scoția, având însă și câteva gene scandinave.

Următorul an, ea l-a convins și pe fratele ei să facă un test ADN. Însă când a primit rezultatele, a descoperit că, de fapt, acesta era fratele ei doar pe jumătate. Jenny a presupus că acesta făcuse o greșeală când trimisese probleme ADN. După ce a rugat-o și pe verișoara tatălui ei să facă testul, femeia a descoperit că nu avea ADN comun cu aceasta, deci cel pe care îl crezuse tată o viață întreagă nu era, de fapt, tatăl ei biologic.

Când și-a întrebat mama în vârstă de 86 de ani despre acest lucru, femeia i-a dezvăluit că avusese o aventură în tinerețe și că spera ca nimeni să nu afle secretul vreodată.

Însă poveștile precum acestea sunt mai des întâlnite decât ar putea crede mulți. În SUA, testele ADN sau kiturile de testare a ADN-ului acasă au început să scoată la iveală secrete ascunse ani de zile, să rupă familii și să forțeze conversații dificile amânate timp de decenii.

Catherine St Clair a aflat, la vârsta de 55 de ani, că tatăl ei biologic fusese un bărbat pe care ea nu îl întâlnise niciodată. Însă cum mama ei murise, femeia nu a mai avut de la cine să afle răspunsurile care o măcinau. La scurt timp, ea a înființat un grup de sprijin pentru persoanele aflate în situații similare cu a sa. Acum, grupul numit DNA NPE (Not Parent Expected) Friends numără peste 4.100 de persoane.

Majoritatea au aflat accidental că sunt rodul unei aventuri, în unele cazuri mamele lor au fost violate și au păstrat secretul, alții au fost adoptați.

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum va fi vremea de Crăciun în fiecare regiune a țării. Estimările meteorologilor pentru următoarele două săptămâni

România, pe primul loc în clasamentul european al scumpirilor. Ce strategie au comercianții: „Un Crăciun la suta de grame”

Îndemnul unei jurnaliste britanice: să renunțăm la cadourile de Crăciun. Cum argumentează

Momentul în care un bărbat fură instalațiile luminoase din mai mulți brazi din fața unui bloc. Ce riscă hoțul

Partenerii noștri