Live

Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia

Data publicării:
Avioanele cu care zboară premierul Christopher Luxon sunt vechi și se defectează des. Foto: Profimedia

Avionul forţelor de apărare neozeelandeze care îl transporta pe premierul neozeelandez Christopher Luxon în Japonia s-a defectat duminică, obligându-l pe prim-ministru să-și continue drumul cu un zbor comercial, a confirmat luni biroul acestuia.

Christopher Luxon urmează să petreacă patru zile în Japonia, unde se aşteaptă să se întâlnească cu premierul japonez Fumio Kishida şi să promoveze afacerile din Noua Zeelandă.

Presa neozeelandeză a relatat că aeronava Boeing 757 s-a defectat în timpul unei opriri pentru realimentare în Papua Noua Guinee, lăsând delegaţia de afaceri şi jurnaliştii blocaţi în Port Moresby, în timp ce Luxon a luat un zbor comercial spre Japonia, scrie News.ro, preluând Reuters.

Cele două avioane 757 pe care le deţin Forţele de Apărare ale Noii Zeelande au mai mult de 30 de ani, iar vârsta lor le-a făcut din ce în ce mai puţin fiabile.

Ministrul neozeelandez al apărării, Judith Collins, a declarat luni la postul de radio Newstalk ZB că problemele constante ale zborurilor au fost „jenante” şi că ministerul are în vedere ca Luxon şi delegaţia sa să zboare de acum înainte cu zboruri comerciale.

Echipamentele îmbătrânite şi menţinerea unui număr suficient de personal sunt principalele probleme cu care se confruntă Forţele de apărare ale Noii Zeelande. Guvernul a declarat că ar dori să cheltuiască mai mult pentru apărare, dar în acelaşi timp încearcă să reducă cheltuielile, deoarece ţara se confruntă cu dificultăţi economice.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Asia va fi stabilă dacă legăturile dintre China şi Japonia sunt şi ele stabile”, spune ministrul chinez de externe

Încercarea primei companii nipone de lansa sateliți în spațiu s-a soldat cu un imens eșec. Cât a durat zborul rachetei Kairos

O vâltoare veche din Maramureș a fost salvată cu o tehnică japoneză. Meșterii, impresionați de „mașina de spălat” a naturii

Program scurt sau săptămâna de lucru de patru zile la Tokyo, pentru a crește natalitatea și timpul petrecut în familie

Partenerii noștri