Live

Atentat sângeros, soldat cu aproape 100 de victime. Ambuscada a vizat angajații unei companii miniere canadiene

Data publicării:

O ambuscadă asupra unui convoi care transporta angajaţi ai unei companii miniere canadiene în estul statului Burkina Faso s-a soldat miercuri cu cel puţin 37 de morţi şi 60 de răniţi, fiind vorba de cel mai sângeros atac înregistrat în această ţară, de la începutul violenţelor jihadiste în urmă cu aproape cinci ani, relatează Agerpres, care citează agențiile internaționale de presă.

„Bilanţul provizoriu al acestei ambuscade este de 37 de civili morţi şi 60 de răniţi”, a declarat guvernatorul regiunii Est, coloneul Saidou Sanou. Atacul, comis în cursul dimineţii de miercuri de indivizi înarmaţi neidentificaţi, a vizat un convoi de cinci autobuze care transportau angajaţi ai unei mine de aur a companiei canadiene Semafo, în provincia Tapoa.

Cele cinci autobuze transportau angajaţi, antreprenori şi furnizori şi erau escortaţi de militari, conform Semafo.

Atacul s-a produs la 40 de kilometri de mina de aur de la Boungou (proprietate a Semafo), ale cărei activităţi nu au fost afectate, a precizat compania.

Nordul Burkinei Faso, care se învecinează cu Mali şi Niger, serveşte ca refugiu pentru extremişti islamişti care atacă regulat populaţia civilă. Această ţară din Africa de Vest se numără printre cele mai sărace zece state din lume, conform ONU.

Un român care lucra la o companie minieră, Iulian Gherguț, a fost luat ostatic în Burkina Faso în 2015, iar autorităţile nu au reuşit să îl elibereze nici până acum. Românul Iulian Gherguţ lucra ca agent de securitate, angajat al companiei Pan African, la o mină de mangan din Tambao, în nordul statului african Burkina Faso. Românul, originar din satul Traian, comuna Sâmbăoani, judeţul Neamţ, a fost luat ostatic la 4 aprilie 2015, într-o ambuscadă asupra maşinii de teren în care patrula. El ar fi încă ostatic al grupării islamiste Al-Mourabitoun, alături de alţi cetăţeni străini, scria AFP, în martie anul acesta.

Fostul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu, a discutat anul trecut cu omologul său din Burkina Faso și a aflat că românul s-ar afla în Mali.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atentat eşuat asupra Curţii Supreme din Brazilia: două explozii în apropierea clădirii. Țara găzduiește summitul G20 săptămâna viitoare

SUA oferă o sumă uriașă în schimbul informațiilor legate de un atentat care a avut loc acum 30 de ani

Imagini cu explozia de la atacul terorist din Ankara

Israelul spune că a dejucat un complot cu bombă al ISIS care viza turnurile Azrieli din Tel Aviv

Partenerii noștri