Aproape 100 milioane de persoane au ajuns în sărăcie din cauza pandemiei. Oamenii își duc traiul cu mai puțin de 2 dolari pe zi
Numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie a crescut pentru prima oară în două decenii, din cauza pandemiei. O analiză a Băncii Mondiale a arătat că 732 de milioane de persoane își duc traiul cu mai puțin de doi dolari pe zi, cu aproape 100 de milioane mai mulți decât ar fi fost dacă nu exista pandemia de COVID-19. Este o creștere fără precent, iar criza economică provocată de criza sanitară a dat înapoi cinci ani de progrese în reducerea sărăciei, arată raportul oficialilor Băncii Mondiale.
"La nivel global, creșterea sărăciei care a avut loc în 2020 din cauza Covid încă persistă, și continuă să fie de 97 de milioane de persoane", au precizat economiștii de la Banca Mondială. Aceștia au remarcat, totuși, că sărăcia generală ar trebui să scadă în acest an, relatează CNN.
Anul 2020 a dus la un regres istoric în lupta împotriva sărăciei la nivel mondial, numărul celor mai săraci din lume crescând pentru prima dată în peste 20 de ani, potrivit Băncii Mondiale.
Carolina Sánchez-Páramo, director global pentru sărăcie și echitate la Banca Mondială, a comparat pandemia cu un dezastru natural care se va răspândi rapid dincolo de epicentrul său din Asia de Est.
"Știam că tsunami-ul va veni", a declarat ea pentru CNN Business. "Întrebarea nu era dacă acest șoc economic va ajunge în celelalte regiuni în curs de dezvoltare, ci când".
Bogații au devenit tot mai bogați
Chiar și în timp ce zeci de milioane de oameni erau împinși în sărăcie, bogații au devenit mai bogați. Anul trecut, miliardarii s-au bucurat de cea mai mare creștere a cotei lor de avere înregistrată vreodată, potrivit World Inequality Lab.
Și, deși a fost nevoie de doar nouă luni pentru ca cei mai bogați 1.000 de oameni din lume să își recupereze averile în timpul pandemiei, ar putea trece mai mult de un deceniu până când cei mai puțin norocoși își vor reveni, potrivit raportului anual al Oxfam International privind inegalitatea.
Shameran Abed, director executiv al BRAC International, o organizație non-profit care lucrează pentru a reduce sărăcia în Asia și Africa, a subliniat decalajul tot mai mare de bogăție, spunând că "cele mai bogate trei persoane din lume" ar putea probabil să elimine ultra-sărăcia de pe Pământ.
"Nu este doar responsabilitatea lor", a adăugat el. "Dar spun doar că, în general, există suficiente resurse pentru a aborda problema".
Recent, cei 1% din top au fost supuși la presiuni pentru a se implica în problemele umanitare. În noiembrie, directorul Programului alimentar mondial al Națiunilor Unite a cerut miliardarilor, inclusiv celor mai bogați doi oameni din lume, Jeff Bezos și Elon Musk, să "facă un pas înainte acum, o singură dată".
Într-un interviu acordat lui Becky Anderson de la CNN, David Beasley a declarat că donarea a 6 miliarde de dolari, sau aproximativ 2% din averea netă a lui Musk, ar putea ajuta la rezolvarea foametei în lume. "Este vorba de 6 miliarde de dolari pentru a ajuta 42 de milioane de oameni care vor muri literalmente dacă nu ajungem la ei. Nu este complicat", a adăugat el.
Apelul a primit un răspuns direct din partea lui Musk, care a declarat ulterior pe Twitter că, dacă organizația ar putea prezenta "exact cum" finanțarea ar rezolva problema, ar "vinde acțiunile Tesla chiar acum și ar face-o".
CEO-ul Tesla nu a răspuns public atunci când ONU a publicat un plan în noiembrie.
Abed susține că "sărăcia este o alegere politică". "Avem know-how-ul necesar pentru a scoate mulți oameni din sărăcie", a declarat liderul organizației non-profit. "Există o mulțime de dovezi despre ce funcționează și ce nu funcționează."
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News