Live

Apar noi detalii în cazul româncelor, mamă și fiică, împușcate mortal în Italia de soțul femeii

Data actualizării: Data publicării:
Două românce - mamă și fiică - au fost ucise luni în Italia cu mai multe focuri de armă de către soțul femeii, cetățean italian FOTO: La Repubblica

Două românce - mamă și fiică - au fost ucise luni în Italia cu mai multe focuri de armă de către soțul femeii, cetățean italian, chiar în ziua în care era așteptată decizia de divorț.

Gabriela Trandafir, 47 de ani, și fiica ei, Renata, 22 de ani, provenită dintr-o relație anterioară, au fost ucise la Cavazzona, Modena, la orele prânzului, de soțul Gabrielei, Salvatore Montefusco, 69 de ani, antreprenor în domeniul construcțiilor. Potrivit La Repubblica, cei doi soți aveau o relație foarte dificilă, femeia chiar îi făcuse mai multe plângeri la poliție pentru agresiuni, iar luni ar fi trebuit să se pronunțe divorțul lor.

„Gabriela era speriată”, a mărturisit una din prietenele ei, relatează ANSA. Renata avea și ea o relație tensionată cu tatăl vitreg. Cei doi soți aveau împreună un fiu, minor.

Salvatore Montefusco le-a împușcat pe cele două femei în bucătăria casei. Nu se știe dacă fiul celor doi soți era în casă la momentul săvârșirii crimelor. După ce le-a ucis, bărbatul a plecat într-un bar de unde a sunat la carabinieri. Autoritățile fuseseră alarmate și de vecinii care au auzit sunete alarmante venite din direcția casei cuplului.

Cele două femei au fost găsite moarte, iar Salvatore Montefusco a fost arestat. În timpul interogatoriului și-a recunoscut faptele și a mărturisit că prima dată a ucis-o pe fiica vitregă.

Renata, studentă la design vestimentar, le spusese prietenilor că tatăl vitreg este „o persoană rea” și a mărturisit că se temea de ziua în care ar fi fost pronunțat divorțul.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ne-a costat un miliard de euro și a ajuns adăpost de câini”. Centrele de migranți deschise de Italia în Albania sunt goale

Celebra Fontana di Trevi s-a redeschis pentru public, după trei luni de restaurare

VIDEO Imagini revoltătoare în Italia: Primul gol marcat de strănepotul lui Mussolini în Serie B a fost sărbătorit cu salutul nazist

Pariul riscant pe care Giorgia Meloni l-a pierdut. Cum a încercat Italia să se apropie de regimul lui Bashar al-Assad

Partenerii noștri