Live

Anchetă BBC: Cum se cumpără „sclavii” români pentru șantierele din Londra

Data publicării:
Foto: Getty Images

BBC Three și Construction News au demonstrat, într-o anchetă jurnalistică fără precedent, cât de ușor pot fi cumpărați „sclavi” pentru șantierele din Marea Britanie.

Asfel, jurnaliștii britanici s-au dat drept angajatori aflați în căutarea muncitorilor pentru șantiere din Londra. Au constatat cât de ușor pot fi găsiți oameni care nu obiectează în legătură cu condițiile grele de lucru, care acceptă bani puțini și care nu ridică probleme. Cei mai mulți dintre aceștia provin din România.

Avem nevoie de oameni de încredere, fără niciun fel de glumă”, a fost „oferta” jurnalistului sub acoperire pentru un român care i-a oferit forță de muncă. Românul l-a asigurat pe angajatorul fals că nu are motive de îngrijorare în privința oamenilor și că îi va da muncitori care să lucreze 7 zile din 7, câte 15 ore pe zi, pentru doar 70 de lire sterline, adică 4,5 lire sterline pe oră, mult sub salariul minim din Marea Britanie.

Jurnalistul britanic care s-a dat drept investitor imobiliar a colaborat la investigație cu un român, de asemenea, jurnalist, care juca rolul translatorului.

Construction News a redat o conversație purtată cu câțiva români:

- Avem nevoie de câțiva oameni. Avem deschise două șantiere și avem nevoie de cineva care să ne dea oameni. Trebuie să lucrați șapte zile din șapte, multe ore.

- Nicio problemă, boss.

Răspunsul a fost dat de un român care s-a dat drept șeful unei echipe.

Jurnaliștii britanici au constatat rapid că românii cu care negociau nu le ofereau mână de lucru în conformitate cu reglementările legale, ci sclavi, pentru că în discuție nu s-a ținut cont de condițiile de lucru, spațiu de cazare, program sau bani.

La proiectul rezidențial fictiv, lucrătorii ar fi fost nevoiți să locuiască în rulote și să lucreze în condiții periculoase, după un program prelungit și pe bani puțini, dar așa-zisul șef al echipei de muncitori români nu a stat deloc pe gânduri.

În final, părțile au convenit la un salariu de 4,50 lire pe oră, apoi și-au strâns mâile.

Documentarul va fi difuzat în curând la BBC Three.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză de muncitori în construcții. Șantierul unde lucrează oameni din 4 județe, ca să ridice 100 de blocuri cu bani de la UE

Creșterea impozitului pe dividende și eliminarea scutirilor din construcții, luate în calcul de Guvern. Ciolacu, nervos pe miniștri

„Simți că ești la un pas de moarte, dar nu ai de ales”. Cum îi afectează căldura extremă pe muncitorii din construcții

„Nu am văzut niciodată așa o decimare”: Oamenii care cad în capcana unei escrocherii online de miliarde de dolari

Partenerii noștri