Accident îngrozitor, cu zeci de morți, în urma coliziunii dintre un autocar și un camion, în Brazilia
O coliziune între un camion şi un autocar a provocat moartea a cel puţin 41 de persoane şi rănirea altor 15, miercuri, în sud-estul Braziliei, anunță presa locală, citând cel mai recent bilanț furnizat de autorități.
Din motive încă necunoscute, autocarul, care transporta angajaţi ai unei uzine de textile, a intrat violent în coliziune cu camionul. Accidentul s-a petrecut cu puţin timp înainte de ora locală 7:00, în apropiere de oraşul Taguai, din statul Sao Paulo. Potrivit primelor constatări, şoferul de autocar ar fi pierdut controlul asupra autovehiculului.
Operaţiunile de salvare s-au derulat ore în șir.
„Ştim că există morţi în carcasele autovehiculelor, dar nu ştim câţi”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei militare. Primul bilanţ avansat a fost de 32 de morţi, apoi a crescut la 37 de morți, iar cel mai recent anunță 41 de morți. Potrivit presei locale, 53 de persoane se aflau în autocar la momentul coliziunii. Șoferul camionul ar fi scăpat însă teafăr şi nevătămat.
„Când poliţiştii au ajuns la faţa locului în această dimineaţă, erau corpuri peste tot, nu puteai să spui cine era în camion şi cine în autocar”, a declarat un martor ocular, potrivit Agerpres.
A fost deschisă o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat și cum s-a produs accidentul.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News