Live

9 membri ai unei familii din China au murit după ce au mâncat tăieței

Data actualizării: Data publicării:
9 membri ai unei familii din China au murit după ce au mâncat tăieței. Foto: GettyImages

Nouă membri ai aceleiași familii din China au murit după ce au mâncat tăieței făcuți în casă, care ar fi fost păstrați la congelator timp de un an, relatează The Independent.

Familia s-a otrăvit cu o substanță toxică, numită acid Bongkrek, o toxină respiratorie toxic găsită în paste, au declarat autoritățile locale pentru publicația Global Times. Polițiștii exclud ipoteza otrăvirii intenționate.

Comisia Națională de Sănătate din China a emis marți un avertisment urgent pentru ca oamenii să evite prepararea și consumul de alimente cu orez și făină fermentate.

Familia, formată din 12 persoane, care locuia în orașul Jixi din provincia Heilongjiang din nord-estul Chinei, s-a adunat la 5 octombrie la micul dejun. Nouă dintre ei au mâncat tăieței de casă, cunoscuți ca Suantangzi, dar membrii mai tineri ai familiei nu au mâncat, deoarece nu le-a plăcut gustul.

Suantangzi este un tip de tăieței fabricați din făină de porumb fermentată.

Cei nouă s-au simțit rău la câteva ore după ce au mâncat paste. Opt dintre ei au murit până la 11 octombrie. Un al nouălea membru al familiei, o femeie de 47 de ani, supranumită Li, a primit tratament în spital, dar a murit luni.

Gao Fei, director pentru siguranța alimentelor la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Heilongjiang, a declarat pentru China News Service că otrăvirea cu acid Bongkrek poate fi adesea mortală.

„Poate afecta grav mai multe organe, inclusiv ficatul, rinichii, inima și creierul”, a spus Gao.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Românii vor putea călători fără viză în China începând cu 30 noiembrie anul acesta

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

Ministrul chinez al apărării a refuzat o întâlnire cu șeful Pentagonului

Partenerii noștri