Galerie Foto 60 de ani de la asasinarea președintelui american John Kennedy, împușcat de mai multe ori în timpul unei parade din Dallas
Asasinarea președintelui John Fitzgerald Kennedy (JFK) în Dallas, la 22 noiembrie 1963 s-a întâmplat în fața a sute de martori și a fost surprinsă de camere video ale unor amatori din mai multe unghiuri.
La 22 noiembrie 1963, J.F. Kennedy și soția lui, Jacqueline, traversau cu limuzina decapotabilă centrul orașului Dallas împreună cu guvernatorul statului Texas și partenera acestuia. Pe marginea străzilor, mulțimea îl aclama pe președinte. La 12:30 s-au auzit trei focuri de armă. Primul și-a ratat ținta şi toată lumea a crezut că sunetul a fost provocat de o petardă. Al doilea l-a nimerit pe președinte în spate și glontele i-a ieșit prin gât, după care l-a atins și pe guvernator. Următoarea împușcătură a fost cea fatală, iar J.F. Kennedy a fost împușcat în cap.
Preşedintele a fost transportat de urgență la spital, dar rănile sale erau mult prea grave.
„Din Dallas, Texas, veştile oficiale sunt că preşedintele Kennedy a murit la ora 13.00, acum 38 de minute”, transmitea Walter Cronkite, prezentator la CBS.
Lee Harvey Oswald, simpatizant comunist, a fost arestat la scurt timp şi pus sub acuzare pentru asasinarea lui J.F. Kennedy. O puşcă cu lunetă, presupusa armă a crimei, a fost găsită asupra sa. Oswald a negat că l-a ucis pe preşedintele Statelor Unite, dar nu a putut fi judecat, deoarece a fost asasinat înainte de începerea procesului de Jack Ruby.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News