Live

6 români au spart o fabrică Chanel de lângă Paris. Unul din ei a spus că îi trebuiau paleții din lemn, nu parfumurile

Data actualizării: Data publicării:
6 români au spart o fabrică Chanel de lângă Paris FOTO: Le Parisien

O fabrică a brandului de lux Chanel a fost scena unei spargeri în noaptea de 27 spre 28 august, autorii fiind șase români, din care doar unul a fost arestat și condamnat la 6 luni de închisoare în urma unei proceduri simplificate.

Fabrica din Meux, de lângă Compiègne, aproape de Paris, a fost spartă în jurul orei 3:00 dimineața. Grupul de bărbați de origine română, cu domiciliul într-o tabără din Seine-Saint-Denis, a încercat să fure parfumuri și alte produse cosmetice dintr-un depozit, potrivit Le Parisien.

Însă furtul a fost oprit la timp de agenții de securitate, care au sesizat poliția.

La fața locului, polițiștii și-au dat seama că hoții și-au pus la punct un plan ingenios. Hoții au intrat în curtea depozitului după ce au tăiat gardul, cu o dubă pe care au furat-o cu câteva zile înainte. Își improvizaseră un sistem de cârlige și pârghii cu care urmau să tragă din depozit paleții cu cosmetice direct în dubă.

Operațiunea hoților n-a decurs așa cum se așteptau, iar agenții de securitate au fost alarmați. Spărgătorii au reușit să scape, o parte sărind gardul, alții cu mașina cu care veniseră la jaf. Doar unul din ei a fost prins la fața locului - Costinel M., de 42 de ani - și a fost arestat. După 30 de minute a fost prins și Ilie M., de 30 de ani, care se afla la volanul unei mașini aflată deja sub supravegherea poliției într-un alt caz.

În urma anchetei, polițiștii au stabilit că la tentativa de furt au participat în total 6 români și se pare că toți sunt identificați. Luni, în fața instanței, Costinel M. nu a negat fapta, dar a spus că el voia de fapt să fure paleții din lemn, de care avea nevoie la cules de struguri. A mai spus, de asemenea, că ideea nu a fost a lui, ci a unui anumit „Marius”, despre care poliția crede că este șeful unei bande hoți responsabile de mai multe furturi în diverse zone ale țării.

Pentru că are deja alte două condamnări pentru furturi comise la Lyon și Montpellier, Costinel M. a fost condamnat luni la 6 luni de închisoare.

Ilie M. a fost eliberat, pentru că polițiștii nu au găsit suficiente probe împotriva lui. Ceilalți hoți sunt în continuare căutați de poliție.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mită mascată în cadouri de lux: prima doamnă a Coreei de Sud scapă de acuzații în scandalul care a zguduit scena politică

Bărbat din Timiș acuzat că a furat afine de 32.000 de euro. Era culegător la o fermă

Un tablou găsit într-o pungă din plastic dintr-o stație de autobuz va fi vândut la licitație cu cel puțin 20 mil. €

Patru tineri care ar fi comis furturi de peste o jumătate de milion de euro în Italia, reţinuţi de poliţiştii vâlceni

Partenerii noștri