Live

400 de recorduri de temperatură au fost depăşite în această vară. Valuri de căldură mortală în Franţa, SUA şi Japonia

Data publicării:
Schimbarile climatice duc la fenomene meteo extreme, iar semnele vitale ale Planetei au ajuns deja într-un punct fără întoarcere. Sursă foto: Getty Images

Peste 400 de recorduri de temperatură au fost înregistrate în emisfera nordică în această vară, conform unei analize. Recordurile au fost înregistrate în 29 de ţări între 1 mai şi 30 august, relatează BBC.

O treime dintre recorduri au fost înregistrate în Germania, pe locurile 2 şi 3 aflându-se Franţa şi Olanda. Analiza a fost realizată de institutul climatic din California, Berkeley Earth.

De-a lungul verii, au avut loc 1200 de momente în care temperaturile au fost cele mai ridicate de când se fac măsurători în acele zone.

În analiză au fost incluse date de la staţii meteorologice din emisfera nordică care au verificat temperaturi de-a lungul a 40 de ani.

Valurile de căldură din Europa, cele mai puternice în această vară

Valurile de căldură din iunie şi iulie au făcut ca temperaturile să atingă praguri nemaivăzute în Europa, spărgând recorduri locale şi naţionale.

În Franţa a fost depăşit recordul pentru cea mai mare temperatură înregistrată vreodată – 46 de grade Celsius, în timp ce în Regatul Unit, Belgia, Germania, Luxemburg şi Olanda au fost raportate temperaturi peste medie.

Unele ţări din Europa au o lungă tradiţie a înregistrărilor de temperatură, unele chiar începând să facă astfel de statistici în urmă cu 150 de ani. Chiar şi aşa, această vară a produs noi recorduri de căldură”, de a declarat Dr. Robert Rohde, unul dintre cercetătorii care s-au ocupat de analiză.

Şi dincolo de continentul european cresc temperaturile – în Statele Unite 30 de recorduri au fost depăşite în această vară, iar în Japonia 11 persoane au murit ca urmare a căldurii intense.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

2025 va fi „unul dintre cei mai călduroşi trei ani” înregistraţi vreodată. Record negru anticipat pentru 2024 (Met Office)

OMS avertizează că schimbările climatice reprezintă „o criză sanitară”. Malaria şi holera se vor răspândi mai repede

Partenerii noștri