300 de experți ai OMS caută să afle ce patogeni ar putea provoca viitoarele pandemii
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că a reunit peste 300 de experţi care vor avea misiunea de a întocmi o nouă listă cu agenţii patogeni susceptibili să cauzeze epidemii şi pandemii, şi de a studia ameninţările ce ar putea să apară de la virusuri necunoscute, informează Agerpres.
Obiectivul OMS este acela de a actualiza o listă a agenţilor patogeni utilizată ca un ghid în cercetare şi dezvoltare, precum şi în investiţii, mai ales pentru punerea la punct a unor vaccinuri, teste de depistare şi tratamente.
Cercetătorii vor trebui să analizeze datele medicale asociate cu peste 25 de familii de virusuri şi bacterii.
"Identificarea agenţilor patogeni şi a familiilor virusurilor prioritare pentru cercetare şi dezvoltarea unor contramăsuri sunt esenţiale pentru o reacţie rapidă şi eficace la epidemii şi la pandemii", a declarat directorul pentru urgenţe sanitare din cadrul OMS, Michael Ryan.
"Fără investiţii importante în cercetare şi dezvoltare făcute înaintea pandemiei de COVID-19, nu ar fi fost posibil să fie puse la punct vaccinuri sigure şi eficiente într-un timp record", a subliniat el.
Această listă a fost publicată pentru prima dată în 2017.
Ea cuprinde în prezent COVID-19, virusul Ebola, febra Lassa, Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS), Sindromul Acut Respirator Sever (SARS), virusurile Zika şi Nipah, precum şi aşa-zisa "maladie X", un nume dat de OMS pentru o ipotetică epidemie care n-ar avea cauze cunoscute, dar pentru care trebuie oricum să fie pregătită.
În timpul analizei lor, experţii vor determina, pentru fiecare agent patogen identificat ca fiind prioritar, lacunele ce există în domeniul cunoştinţelor şi priorităţilor care privesc cercetarea medicală.
O foaie de parcurs pentru punerea la punct a unor vaccinuri, tratamente şi teste de depistare va putea fi atunci elaborată.
"Lista agenţilor patogeni prioritari a devenit o referinţă pentru comunitatea oamenilor de ştiinţă", indicând "unde trebuie concentrate eforturile pentru a gestiona următoarea ameninţare", a explicat Soumya Swaminathan, cercetător-şef în cadrul OMS.
Lista revizuită a agenţilor patogeni urmează să fie făcută publică înainte de aprilie 2023.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News