Live

26 de bărbați arestați în India pentru că ar fi violat timp de 8 luni o fată de 15 ani. Alți 7 sunt căutați de poliție

Data publicării:
Oamenii au ieșit să protesteze în Îndia după ce o fetiță de 9 ani a fost violată și ucisă FOTO: Profimedia Images

Poliția din India a arestat joi 26 de bărbați suspectați că au violat în grup și de mai multe ori o fată de 15 ani, faptele desfășurându-se într-un interval de aproximativ 8 luni.

Victima a fost violată prima dată pe data de 29 ianuarie anul acesta, a declarat Dinkar Munke, ofițer la poliția din orașul Dombivli, lângă Mumbai. Violul a fost filmat, iar clipul a fost folosit apoi pentru a o șantaja pe fată, a mai spus Munke. Ea ar fi fost violată în total de 33 de bărbați, între care și doi adolescenți, iar abuzurile au durat până în această săptămână, relatează CNN.

În tot acest timp, familia ei nu a știut nimic din ce se întâmpla și abia săptămâna aceasta a aflat. Miercuri, fata a fost dusă la secție de părinți, unde a depus o plângere, a mai declarat ofițerul indian pentru sursa citată.

Cei 26 de bărbați au fost arestați în conformitate cu codul penal al țării și separat în temeiul legii privind protecția copiilor împotriva infracțiunilor sexuale, care prevede pedepse mai severe.

Poliția din Dombivli este încă în căutarea celor șapte bărbați acuzați.

Problema agresiunilor sexuale în India

Incidentul este cel mai recent dintr-o serie de cazuri șocante de viol înregistrate în India, cazuri care au îngrozit și au stârnit indignare, evidențiind problema persistentă a agresiunii sexuale din această țară.

Cu doar două săptămâni în urmă, o femeie care ar fi fost violată în Mumbai a murit din cauza leziunilor provocate, după ce a fost găsită zăcând inconștientă într-un microbuz.

Luna trecută, o fetiță de 9 ani a fost violată în grup și ucisă în capitala Delhi. Patru bărbați, inclusiv un preot hindus, au fost arestați.

De la protestele din 2012, când milioane de femei au cerut legi mai dure pentru agresiuni sexuale, guvernul a introdus o nouă legislație și sancțiuni mai dure. Dar, spun activiștii, problema persistă, alimentată de reacția slabă a autorităților și de inegalitățile de gen adânc înrădăcinate în societatea indiană.

Numărul de violuri reclamate a crescut de-a lungul anilor, posibil din cauza unei conștientizări mai mari a problemei. Peste 32.000 de plângeri au fost înregistrate în 2019, în creștere exponențială față de anii anteriori. Totuși, multe violuri nu sunt reclamate de cele mai multe ori de frică.

Recentul șir de violuri din Mumbai a determinat poliția să anunțe noi măsuri. Printre altele, se vor înteți patrulele în zonele în care femeile ar putea fi în pericol.

 

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

India a lansat la apă o fregată multirol construită în Rusia. „Este o mândră mărturie a puterii maritime în creștere”

Analiză Bloomberg: India schimbă strategia și renunță la armele rusești în favoarea celor americane

Pescarul de oameni: Un bărbat din India a ajuns să fie venerat de localnici după ce a salvat sute de oameni de la înec

Google Maps, acuzat după moartea a trei bărbați care au folosit serviciul de navigație ca să ajungă la o nuntă în India

Partenerii noștri