Live

24 de oameni au murit în două noi atacuri în Afganistan. O explozie, aproape de președintele Ashraf Ghani

Data actualizării: Data publicării:

Cel puţin 24 de oameni au murit şi alţi 31 au fost răniţi marţi în Afganistan în apropierea unui miting electoral la care participa şi preşedintele Ashraf Ghani, transmit Reuters, dpa şi AFP. Alte trei persoane au fost ucise într-un alt atac survenit la Kabul, potrivit unui prim bilanţ.

Şeful statului, care urma să ia cuvânt la mitingul din Charikar, capitala provinciei Parwan, la nord de Kabul, a scăpat nevătămat din acest atentat, a menţionat un consilier al acestuia, potrivit Agerpres.

Directorul spitalului provincial a menţionat că majoritatea victimelor par a fi civili, inclusiv femei şi copii, şi numărul acestora ar putea creşte.

Atacul a fost comis de un militant sinucigaş, a afirmat un responsabil guvernamental local.

O altă explozie a avut loc marţi în centrul capitalei afgane Kabul, soldată cu cel puţin trei morţi, a indicat poliţia.

Violenţele au loc în contextul în care negocierile de pace dintre SUA şi talibani au eşuat săptămâna trecută.

Editor web: Cristina Tudor

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Două aeroporturi de lângă Moscova, închise din cauza atacurilor ucrainene. O clădire rezidențială, lovită de o dronă

Partenerii noștri