19 bărbați au fost răpiţi de indivizi înarmaţi dintr-un autocar, în Mexic
Un număr de 19 bărbaţi care se aflau la bordul unui autocar în nord-estul Mexicului au fost răpiţi joi de indivizi înarmaţi şi de atunci nu se ştie nimic despre soarta lor, au anunţat autorităţile duminică, transmite AFP, citat de Agerpres.
Răpirea, care nu a fost revendicată, s-a produs în timp ce autocarul se îndrepta din portul Tampico spre oraşul Reynosa, în statul Tamaulipas de la frontiera cu SUA, potrivit unui raport al poliţiei locale.
Bărbaţi înarmaţi care circulau la bordul a patru autovehicule au obligat autocarul să se oprească în regiunea San Fernando, una din cele mai periculoase din Tamaulipas.
Patru indivizi mascaţi şi înarmaţi au urcat la bord, "au constrâns să coboare 19 pasageri de sex masculin, i-au urcat în maşinile lor şi au părăsit locul spre o destinaţie necunoscută", a menţionat raportul poliţiei.
Ceilalţi 22 de pasageri ai autocarului au ajuns nevătămaţi la destinaţie, conform unor informaţii de presă.
Potrivit autorităţilor, grupuri criminale din Tamaulipas răpesc bărbaţi care circulă pe drumurile din acest stat pentru a-i constrânge să li se alăture.
Peste 40.000 de persoane sunt date dispărute în Mexic, conform statisticilor oficiale, dispariţii legate în cele mai multe cazuri de traficul de droguri.
Tamaulipas este unul din statele mexicane unde este declarat cel mai mare număr de dispariţii.
Două carteluri ale drogului, Cartel del Golfo şi Los Zetas, sunt active în acest stat din nord-est, la graniţa cu Texasul. Cele două carteluri au fost slăbite în ultimii ani de arestarea şefilor lor, ceea ce a permis apariţia altor grupuri criminale.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News