Live

Video&Foto 113 migranți care pluteau cu o barcă pneumatică au fost salvați în Mediterana. Printre ei, femei însărcinate și bebeluși

Data publicării:
Migranți salvați în Mediterana. Foto: Twitter

Nava umanitară Ocean Viking a organizaţiei neguvernamentale SOS Méditerranée a recuperat 113 persoane din Marea Mediterană în prima operaţiune după acostarea sa în Franţa în noiembrie, la finalul unei dispute diplomatice între Paris şi Roma, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Printre cei salvaţi se află „23 femei, dintre care unele sunt însărcinate, în jur de 30 minori neînsoţiţi şi trei bebeluşi, cel mai mic având doar trei săptămâni”, a indicat organizaţia cu sediul la Marsilia, în sud-estul Franţei.

Migranţii au fost salvaţi în noaptea de luni spre marţi, în apele internaţionale din zona malteză de căutare şi de salvare, aproape de zona libiană, a precizat SOS Méditerranée într-un comunicat.

Ei se aflau într-o „ambarcaţiune pneumatică neagră supraîncărcată, în întuneric total”, şi au fost preluaţi la bordul Ocean Viking de membri ai organizaţiei, ai Crucii Roşii şi ai Semilunii Roşii.

Deocamdată, Ocean Viking „continuă să patruleze” şi este încă prea „devreme” pentru a şti unde îi va putea debarca pe cei salvaţi, a declarat pentru AFP Meryl Sotty, purtătoare de cuvânt a SOS Méditerranée.

La mijlocul lunii noiembrie, Ocean Viking a debarcat la Toulon, în sud-estul Franţei, 230 migranţi salvaţi în apele dintre Libia şi Italia, după ce trei săptămâni căutase un port sigur.

Guvernul francez a acceptat să primească 'cu titlu excepţional' nava după refuzul Italiei, urmat de tensiuni diplomatice între cele două ţări.

Plasaţi într-o „zonă de aşteptare” închisă, majoritatea migranţilor salvaţi au fost eliberaţi fie prin decizie a justiţiei, fie pentru că erau minori neînsoţiţi, fie pentru că au beneficiat de admisie în Franţa cu titlu de azil.

În acest an, 1.998 migranţi au dispărut în Mediterana, dintre care 1.369 în Mediterana Centrală, ruta migratorie cea mai periculoasă din lume, potrivit organizaţiei specializate a Naţiunilor Unite, OIM.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara în care spațiile ocupate de femei trebuie să aibă ferestrele astupate. „A le vedea lucrând poate genera acte obscene”

„Ne-a costat un miliard de euro și a ajuns adăpost de câini”. Centrele de migranți deschise de Italia în Albania sunt goale

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Partenerii noștri