Maia Sandu va dona premiul de 30.000 de euro de la Timișoara
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a declarat că premiul de 30.000 de euro de la Timișoara va fi donat unei organizații caritabile. „Nu există o problemă de legalitate”, a spus Maia Sandu, scrie Unimedia.
Ea a spus că este un premiu oferit pentru Valori Europene și că membrii juriului sunt oameni respectabili, pe care și ea îi respectă, acesta fiind motivul pentru care a acceptat premiul.
Maia Sandu a subliniat că banii sunt încă la Timișoara.
„Există un răspuns dat de CNA, care spune că este permis de lege să se accepte un premiu. Nu suntem primii, nici ultimii. Nu este primul premiu pe care îl primesc. A mai fost un premiu acum doi ani, oferit de o organizație din Norvegia, și acel premiu a fost donat. Nu există o problemă de legalitate. Nu este un lucru ilegal”, a declarat Maia Sandu.
„Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) de la Chişinău a transmis, în 23 ianuarie, că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, poate să primească premiul de 30.000 euro oferit recent de municipiul Timişoara, întrucât termenul de „premiu” nu se regăseşte în lista termenilor care se circumscriu noţiunii de „cadou”. Precizările vin după ce Preşedinţia Republicii Moldova a cerut lămuriri în acest sens, ca urmare a apariţiei unor polemici pe această temă.
Maia Sandu a primit la 13 ianuarie premiul „Timişoara Pentru Valori Europene”, care este însoţit de suma de 30.000 euro. Premiul a deranjat la Moscova, unde purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, a comentat pe larg pe această temă, în briefingul său din 17 ianuarie, cu acuzaţii la adresa Maiei Sandu, care ar facilita „colonizarea” Moldovei de către România.
În aceeaşi zi, deputata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS, aflat la guvernare) Olesea Stamate, preşedintă a Comisiei juridice, numiri şi imunităţi din Parlamentul de la Chişinău, a declarat la o emisiune TV că legislaţia nu permite ca şefa statului să accepte un astfel de premiu.
A doua zi, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei, Irina Gotisan-Sotnic, a anunţat că administraţia prezidenţială s-a adresat Centrului Naţional Anticorupţie solicitând clarificări cu privire la premiul de 30 000 euro. Aceasta a adăugat că, din punctul de vedere al instituţiei, astfel de premii nu reprezintă un cadou.
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a reacţionat şi el la criticile apărute în spaţiul public faţă de premiul oferit Maiei Sandu. Într-o postare publicată pe Facebook, Fritz a precizat că suma de 30 000 de euro nu a fost încă virată şi că atacurile venite din partea Rusiei demonstrează că a fost o decizie bună ca preşedinta Republicii Moldova să fie prima laureată al acestui premiu nou instituit.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News