Live

Mai mult de jumătate din populația Afganistanului, în pericol de foamete. Un oficial ONU avertizează: Milioane de copii vor muri

Data publicării:
Fiecare zi în Afganistan a devenit un calvar pentru mamele singure, care au ajuns să fie vânate de talibanii care le bat la ușă pentru a le cere copiii. FOTO: Getty Images

Mai mult de jumătate din populația Afganistanului se îndreaptă spre foamete, iar lucrurile se vor înrăutăți și mai mult, a avertizat un oficial ONU. El a spus că milioane de copii sunt în pericol să moară în condițiile crizei economice profunde în care se află țara.

Directorul executiv al Programului Alimentar Mondial (PAM), David Beasley, a declarat pentru Reuters că 22,8 milioane de persoane - mai mult de jumătate din populaţia de 39 de milioane de locuitori a Afganistanului - se confruntă cu o nesiguranţă alimentară acută şi se "îndreaptă către foamete", comparativ cu 14 milioane cu doar două luni în urmă.

"Copiii vor muri. Oamenii vor muri de foame. Lucrurile se vor înrăutăţi mult. Nu ştiu cum s-ar putea ca milioane de oameni, mai ales copii, să nu moară în ritmul în care mergem cu lipsa finanţării şi prăbuşirea economiei ", a declarat el în Dubai.

Afganistanul a intrat într-o criză profundă în august după ce talibanii au înlăturat guvernul susţinut de Occident, iar miliarde de dolari destinate economiei dependente de ajutor financiar au fost blocate.

Criza alimentară, agravată de schimbările climatice, era resimţită în Afganistan chiar înainte de sosirea la putere a talibanilor.

"Ceea ce estimam se întâmplă mult mai repede decât am anticipat. Kabulul a căzut mai repede decât oricine a anticipat şi economia se prăbuşeşte şi mai repede", a mai spus Beasley.

Oficialul ONU a declarat că banii alocaţi pentru ajutor pentru dezvoltare ar trebui realocaţi pentru ajutor umanitar, ceea ce unele ţări au făcut deja, sau fondurile îngheţate ar trebui canalizate prin intermediul Programului Alimentar Mondial.

"Trebuie deblocate aceste fonduri pentru ca oamenii să poată supravieţui", a mai spus el.

Programul Alimentar Mondial are nevoie de până la 220 de milioane de dolari lunar pentru a furniza parţial alimente pentru cele aproape 23 de milioane de persoane vulnerabile în condiţiile în care iarna se apropie. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA s-au opus, prin veto, adoptării unei rezoluții care cerea încetarea focului în Gaza, prezentată în Consiliul de Securitate al ONU

Un convoi umanitar ONU a fost atacat „cu violență” în Fâșia Gaza. Aproape 100 de camioane care transportau alimente au fost jefuite 

„Efectele climei smulg bucăţi din fiecare economie și distrug vieţi”. Avertisment dur la COP29, înainte de reuniunea liderilor G20

Comitet ONU: Metodele de război folosite de Israel în Fâşia Gaza „corespund caracteristicilor unui genocid”

Partenerii noștri