Live

Macron şi Von der Leyen vor cere împreună Chinei să nu ofere ajutor militar Rusiei

Data publicării:
Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen. Foto: Profimedia

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, încep marţi o vizită comună neobişnuită în China, într-o încercare de a consolida relaţiile UE cu Beijingul, unde vor insista pe lângă preşedintele chinez Xi Jinping să nu ofere ajutor militar Rusiei.

În contextul apropierii dintre China şi Rusia şi a rivalităţii globale politice şi economice între Beijing şi Washington, vizita celor doi urmăreşte să arate o Europă unită în faţa gigantului asiatic, afirmă surse de la Palatul Elysee, citate de agenția EFE.

Războiul din Ucraina va fi un punct important pe agendă, mai ales după vizita efectuată de Xi Jinping la Moscova.

„China este singura ţară din lume care poate avea un impact imediat în conflict, într-o direcţie sau alta”, recunoaşte una dintre aceste surse franceze, potrivit Agerpres.

Eventuale livrări masive de muniţii chineze către Rusia ar risca să debalanseze în favoarea acesteia războiul purtat în Ucraina, un conflict de înaltă intensitate caracterizat printr-un mare consum de muniţii. Însuşi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a semnalat că armata ucraineană consumă de câteva ori mai multe muniţii decât pot produce statele Alianţei, ale căror stocuri de muniţii au fost în plus diminuate semnificativ în urma ajutorului militar oferit Ucrainei.

Prin urmare, Macron îi va cere preşedintelui Xi Jinping să nu-i ofere preşedintelui rus Vladimir Putin ajutor militar şi să ajute în schimb la căutarea „unui drum care să conducă la sfârşitul războiului pe termen mediu”.

Joi va fi marea zi a reuniunilor oficiale la Marele Palat al Poporului, unde preşedintele francez va avea mai întâi o întâlnire cu noul premier chinez Li Qiang. Macron şi Von der Leyen vor avea ulterior o întrevedere comună cu Xi Jinping, urmată de o întrevedere separată numai între preşedinta Comisiei Europene şi preşedintele chinez. Agenda de joi se va încheia cu o cină de Stat oferită de Jinping lui Macron.

Într-un discurs recent, preşedinta Comisiei Europene a spus că relaţia UE cu China „este una dintre cele mai complexe şi importante din lume”, dar a avertizat de asemenea că „modul în care China continuă să interacţioneze cu războiul lui Putin va fi un factor determinant pentru viitorul relaţiilor între UE şi China”.

„Important acum este să facem presiune în primul rând pentru ca China să nu meargă mai departe în relaţia sa cu Rusia”, indică surse comunitare de la Bruxelles.

De asemenea, Macron va readuce în discuţie solicitarea europenilor privind reciprocitatea în accesul pe pieţe, astfel încât produsele exportate din UE să beneficieze de aceleaşi înlesniri ca în cazul produselor chineze exportate în blocul comunitar.

În componenta bilaterală a vizitei, care va include vineri şi o deplasare a preşedintelui francez în oraşul Canton, Macron va fi însoţit şi de circa 60 de manageri ai marilor companii franceze, precum Airbus, EDF, Alstom sau Veolia, care caută să-şi extindă afacerile cu China. De pildă, sunt în desfăşurare negocieri în vederea încheierii unuia sau mai multor contracte pentru achiziţia de avioane Airbus de către companii chineze.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE ar putea renunța la o parte dintre sancțiunile impuse Siriei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noua putere de la Damasc

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri