Live

Luminița Odobescu anunță că se coordonează cu MAE bulgar pentru a obține „cât mai curând posibil” aderarea deplină la Schengen

Data publicării:
Luminița Odobescu, ministra Afacerilor Externe. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

România şi Bulgaria se coordonează să obţină, „cât mai curând posibil” ridicarea controalelor la frontierele terestre în spaţiul de liberă circulaţie europeană, a declarat, luni, ministra de externe, Luminiţa Odobescu, la Sofia, în prezența omoloagei bulgare, Maria Gabriel.

„Am agreat să menţinem cooperarea şi coordonarea strânse, în contextul în care continuăm demersurile privind implementarea deciziei de la 31 martie, anul acesta, cu susţinerea Comisiei Europene.

Mai mult, am hotărât să ne coordonăm astfel încât să obţinem, cât mai curând posibil, decizia de ridicare a controalelor de la frontierele terestre. În acest sens, vom continua dialogul cu partenerii austrieci, cu celelalte state membre şi, evident, cu Comisia Europeană, pentru adoptarea acestei decizii”, a spus Odobescu.

Odobescu a adăugat că a discutat cu colega sa de la Sofia aspecte privind securitatea din Marea Neagră şi riscurile războiului Rusiei împotriva Ucrainei. „Am subliniat importanţa consolidării posturii de apărare şi descurajare a NATO, pe Flancul Estic”, a declarat Odobescu.

În acest sens, ea a vorbit de acordul România - Bulgaria-Turcia de deminare la Marea Neagră, calificându-l „o dovadă concretă” a modului în care cele două state pot coopera în regiunea Mării Negre, „într-un context dificil”.

De, asemenea, în cadrul consultărilor cu ministra bulgară, Luminiţa Odobescu a salutat evoluţiile pozitive recente privind avansarea proiectelor de infrastructură de interes major pentru ambele state - proiectul FastDanube, respectiv construcţia unui nou pod peste Dunăre, de natură să contribuie semnificativ la consolidarea interconectivităţii regionale, precizează MAE.

În planul agendei europene, ministra Luminiţa Odobescu a exprimat sprijinul ferm al României pentru avansarea extinderii ca politică europeană cheie, atât în ceea ce priveşte Balcanii de Vest, cât şi faţă de candidaţii estici, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe, Odobescu a fost primită de preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, dar şi de prim-ministrul Nikolai Denkov.

În întrevederea cu preşedintele Rumen Radev, ministra a evidenţiat importanţa parteneriatului strategic bilateral, stabilit în urmă cu un an, care a oferit un cadru consolidat pentru extinderea cooperării dintre cele două state vecine, arată MAE. În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte privitoare la securitatea regională şi la importanţa continuării unei coordonări strânse în plan european şi internaţional.

De asemenea, primirea la prim-ministrul Nikolai Denkov a oferit oportunitatea reconfirmării interesului comun pentru extinderea şi diversificarea cooperării economice şi sectoriale bilaterale.

Au fost abordate teme de interes central pentru România şi Bulgaria precum coordonarea asupra dosarelor prioritare în plan UE, cu accent asupra finalizării cât mai rapide a procesului de aderare la spaţiul Schengen.

Nu în ultimul rând, discuţiile cu şeful Guvernului Bulgariei s-au aplecat asupra demersurilor privind consolidarea interconectivităţii regionale în domeniul transporturilor şi energiei, în conformitate cu cele convenite în cadrul reuniunii trilaterale a prim-miniştrilor României, Bulgariei şi Greciei, desfăşurată la Varna, la 9 octombrie, anul trecut, se mai arată în comunicatul MAE. 

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Noi semnale pozitive din Austria privind aderarea României la Schengen, după reuniunea de la Budapesta. Când va fi votul decisiv

Ciolacu: „Sunt încrezător că România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”

Mesaj în română postat de Ursula von der Leyen: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”

Partenerii noștri