Galerie Foto Lumea nu este făcută pentru temperaturi atât de mari. E atât de cald, că drumurile se înmoaie și acoperișurile se topesc
Valul de căldură din ultima săptămână a avut efecte neobișnuite - și periculoase totodată - asupra infrastructurii din întreaga lume, dincolo de faptul că milioane de oameni suportă cu greu temperaturile care, din păcate, vor continua să crească.
Canicula din această vară a scos în evidență faptul că infrastructura este îmbătrânită în întreaga lume, iar drumurile, podurile, căile ferate, clădirile construite cu decenii în urmă pur și simplu nu au fost concepute ca să facă față unor astfel de condiții de mediu.
Trăim schimbarea climei și simțim deja schimbarea climei în toate activitățile, iar asta înseamnă că trebuie să începem să facem totul altfel, să ne schimbăm comportamentul, gândirea, modul în care trăim, inclusiv modul în care construim orașele, infrastructura, pentru că este clar că cea de acum nu va mai face față, explica recent, la Digi24, climatologul Roxana Bojariu.
Deci cât de cald este în aceste zile? CNN propune câteva exemple de efecte extreme:
Este atât de cald, încât pista unui aeroport s-a umflat
Marea Britanie a cunoscut marți cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată, când temperaturile au depășit 40 de grade Celsius.
A fost atât de cald, încât o pistă a aeroportului Luton din Londra a trebuit să fie închisă, deoarece s-a topit din cauza căldurii. „Zborurile sunt suspendate temporar pentru a permite o reparație esențială a pistei, după ce temperaturile ridicate de la suprafață au provocat ridicarea asfaltului pe o mică porțiune”, a anunțat aeroportul.
Căldura face ca materialele să se dilate și să se fisureze atunci când temperaturile cresc, potrivit Colegiului de Inginerie al Universității de Stat din Pennsylvania, iar betonul și asfaltul, din care sunt făcute pistele și drumurile, nu fac excepție.
Este atât de cald, încât acoperișul unui muzeu s-a topit în China
Un val de căldură a cuprins jumătate din China, afectând peste 900 de milioane de oameni, adică aproape 64 la sută din populație. Toate provinciile din nord-estul Chinei, cu excepția a două, au emis avertismente de temperaturi ridicate, iar 84 de orașe au emis săptămâna trecută alerte roșii - cel mai înalt nivel.
În orașul Chongqing, care s-a aflat, de asemenea, sub alertă roșie, căldura a dus la topirea acoperișului Muzeului Relicvelor Culturale din Orașul Interzis. Căldura a dizolvat gudronul de la bază, provocând desprinderea țiglelor tradiționale chinezești.
Este atât de cald, încât un pod din Londra a fost învelit în folie de aluminiu
Podul Hammersmith din Londra poate fi văzut acum acoperit cu folie de aluminiu din cauza valului de căldură. Este o tehnică ce face parte dintr-un sistem de răcire conceput pentru a reflecta lumina soarelui și pentru a menține podul la o temperatură moderată, astfel încât materialele sale să nu se dilate și să nu se crape.
„Inginerii lucrează non-stop pentru a menține podul Hammersmith, vechi de 135 de ani, deschis în timpul caniculei extreme”, au anunțat autoritățile locale.
Consiliul local a angajat ingineri renumiți pentru a acoperi podul cu un „sistem de control al temperaturii, în valoare de 420.000 de lire sterline, pentru a menține podul la o temperatură sigură și pentru a atenua orice tensiune asupra piedestalurilor. Acesta acționează efectiv ca o unitate gigantică de aer condiționat pe fiecare dintre cele patru lanțuri de piloni”, a precizat Consiliul local.
Podul a trebuit să fie închis în august 2020, când un val de căldură a provocat microfisuri în elementele sale din fontă.
Este atât de cald, încât șinele au fost vopsite în alb la Londra
Căile ferate au fost, de asemenea, afectate de temperaturile ridicate, așa încât la Londra, șinele a trebuit să fie vopsite în alb, în speranța că vor mai reflecta din razele soarelui.
„Temperatura șinelor aici este de peste 48 de grade Celsius, așa că le vopsim în alb pentru a le împiedica să se încingă și mai tare”, a scris luni pe Twitter Network Rail, agenția care supervizează infrastructura feroviară din Marea Britanie.
We've found a kink in the rail at Vauxhall, London due to extreme heat.
— Network Rail (@networkrail) July 18, 2022
🌡️ The rail temperature here is over 48 degrees Celsius so we're painting the rails white to prevent them from getting hotter.
⚠️ Only travel if absolutely necessary!
➡️ https://t.co/ZQlmnINkx1#heatwave pic.twitter.com/ov2FWgmRrr
Vopsind șinele în alb, acestea absorb mai puțină căldură și se dilată mai puțin.
Este atât de cald, încât țevile se sparg în Texas
Temperaturile caniculare și lipsa ploilor au făcut ca solul din Fort Worth, Texas, să se deplaseze. Ca urmare, s-au înregistrat în această vară neobișnuit de multe avarii ale conductelor de apă.
„Până luni la ora 8 dimineața, Fort Worth Water a avut 476 de spargeri la conducte principale în 2022, dintre care 221 în ultimele 90 de zile”, a anunțat municipalitatea. „Numărul relevant - 182 înregistrate doar în ultimele 30 de zile, adică peste 38% din totalul anual”, a precizat primăria.
Aceste avarii s-au înregistrat parțial din cauza lipsei de forță de muncă, după pandemia de Covid, a faptului că o serie de reparații s-au făcut târziu, dar și din cauza căldurii, populația consumând mai multă apă ca de obicei.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News