Live

Galerie Foto Lumea e la un pas să treacă de punctul critic climatic. Asia e cea mai afectată. Semnalul a venit din Pakistan, dar a fost ignorat

Data publicării:
Lumea e la un pas să treacă de punctul critic climatic. Asia e cea mai afectată. FOTO: Profimedia Images

Asia se confruntă cu valuri de căldură și ploi record, iar guvernele avertizează oamenii că trebuie să se pregătească pentru și mai multe fenomene meteo extreme. În această lună, inundațiile de proporții în Japonia, China, Coreea de Sud și India au dat peste cap viața a milioane de oameni, au provocat alunecări de teren și au lăsat locuințe fără curent electric. Pe de altă parte, temperaturile record au făcut ca problemele de sănătate a multor persoane, în special vârstnice, să se accentueze, scrie CNN. Semnalul privind vulnerabilitatea continentului la aceste fenomene meteo extreme a fost dat anul trecut în Pakistan, care s-a confruntat cu inundații catastrofale, iar acum trece prin cea mai gravă criză economică din ultimele decenii. „Un lucru este foarte clar: ceea ce s-a întâmplat în Pakistan nu va rămâne în Pakistan”, a avertizat premierul Shehbaz Sharif.

Sâmbătă, cel puțin 13 persoane din orașul sud-coreean Cheongju au murit după ce un pasaj a fost inundat, iar mai multe mașini, inclusiv un autobuz de transport public, au rămas blocate. Cel puțin 41 de persoane au murit în Coreea de Sud în ultimele zile și alte mii au fost forțate să-și părăsească locuințele și să caute un adăpost temporar, în timp ce ploile torențiale au devastat zonele centrale și de sud ale țării.

„Acest tip de fenomen meteorologic extrem va deveni obișnuit – trebuie să acceptăm că schimbările climatice se întâmplă și trebuie să le facem față”, a spus președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, care a susținut că este nevoie ca țara să aibă o altă abordare față de vremea extremă.

„Plouă ca niciodată”

Au fost inundații devastatoare și în Japonia, unde au fost cel puțin șase morți, iar numeroase persoane au fost date dispărute.

„Plouă ca niciodată”, a declarat un purtător de cuvânt al Agenției Meteorologice din Japonia într-o declarație prin care a cerut oamenilor din zonele afectate vigilență maximă.

Este un tipar observat în întreaga regiune - din Filipine până în Cambodgia -  unde inundațiile de amploare au dus la blocaje ale transportului în marile orașe, inclusiv în capitalele Manila și Phnom Penh.

Zeci de oameni au murit și în India, unde au fost ploi record. 10 iulie a fost pentru Delhi cea mai ploioasă zi de iulie din ultimii 40 de ani, potrivit autorităților. Ploile puternice au închis școlile și au lăsat oameni fără adăpost.

De la o extremă la alta

În timp ce unele regiuni se confruntă cu ploi catastrofale, altele se confruntă cu arșiță. Luni, o stație meteo din nord-estul Chinei a înregistrat o temperatură record de 52,2 grade Celsius, în timp ce în Japonia au fost temperaturi de 39,7 grade Celsius.

Peste cinci stații meteo din China au depășit luni maxime de 50 de grade Celsius.

În Beijing, la începutul lunii iulie au fost peste 40 de grade Celsius, ceea ce a dus la avertizări cod roșu pentru două săptămâni.

China, unul dintre cei mai mari poluatori ai lumii, s-a confruntat cu evenimente meteo extreme.

Valurile de căldură au lovit și unele zone din Japonia. Temperaturile de luni dimineața au urcat la maxime de 39,7 grade Celsius în orașul Kiryu, situat în prefectura Gunma de pe insula Honshu - cea mai mare și mai populată din Japonia - și 39,6 grade Celsius în orașul Hatoyama. situat în Prefectura Saitama.

Cazurile de insolație au devenit din ce în ce mai frecvente în rândul vârstnicilor din Japonia, care reprezintă 28% din populație.

Temperaturile din capitala Tokyo au crescut la niveluri periculoase în ultimii ani, iar autoritățile au cerut raționalizarea energiei electrice deoarece țara se luptă cu o penurie crescută de energie.

O regiune vulnerabilă

Oamenii de știință au avertizat că frecvența și intensitatea evenimentelor meteo extreme vor continua să crească pe măsură ce criza climatică provocată de acțiunile umane se accelerează.

Organizația Mondială de Meteorologie a declarat că lumea este pe cale să depășească un prag climatic critic în următorii cinci ani, deoarece temperaturile globale continuă să urce peste nivelurile preindustriale.

Asia, cu o populație totală estimată la 4,4 miliarde de oameni, este extrem de vulnerabilă la impactul schimbărilor climatice. Vremea extremă a dus la o criză a apei, a distrus culturi și a încetinit dezvoltarea economică.

Această vulnerabilitate a fost adusă în atenție anul trecut, când inundațiile catastrofale care au lovit Pakistanul au dus la peste 1.700 de morți și milioane de oameni fără adăpost.

Țara din Asia de Sud se confruntă acum cu cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, agravată de creșterea inflației din cauza inundațiilor care au distrus recoltele de anul trecut.

„Ceea ce s-a întâmplat în Pakistan nu va rămâne în Pakistan”

„Un lucru este foarte clar: ceea ce s-a întâmplat în Pakistan nu va rămâne în Pakistan”, le-a spus premierul Shehbaz Sharif liderilor mondiali la Adunarea Generală a Națiunilor Unite în septembrie anul trecut, avertizând că schimbările climatice vor afecta toate țările.

El a cerut atunci liderilor lumii un plan de acțiune după o agendă comună.

India vecină, cea mai populată națiune din lume, este printre țările care se estimează că vor fi cel mai grav afectate de criza climatică, potrivit Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC). 

După ce au suferit de canicula din nord și est, mii de oameni au fost forțați să fugă din calea inundațiilor de amploare. Ploile abundente au devastat satele și au transformat drumurile în râuri. În fiecare an, India este lovită de inundații severe și alunecări de teren în timpul sezonului musonic. Assam, cu o populație de peste 31 de milioane de oameni, este printre cele mai afectate. Peste 495.000 de oameni au fost afectați de inundații și aproximativ 14.000 au fost evacuați în tabere de sinistrați. Imagini difuzate la televiziune i-au arătat pe oameni în apă până la gât încercând să salveze animalele.

Alerte cod roșu au fost emise pentru mai multe state din nord, inclusiv Himachal Pradesh, Uttarakhand, Punjab și Haryana. De asemenea, au fost emise avertismente de alunecare de teren pentru Uttarakhand și Himachal Pradesh.

Cei mai afectați de aceste fenomene meteo sunt cei săraci. Inundațiile au reprezentat un pericol major pentru 35% din populație - aproximativ 472 de milioane de oameni - care trăiesc în mahalale, potrivit Băncii Mondiale.

„Ironia este că săracii lumii sunt de fapt victimele schimbărilor climatice”, chiar dacă nu ei sunt cei care „au creat problema”, a declarat Sunita Narain, director general al Centrului pentru Știință și Mediu din India. „Inundațiile, secetele și alte evenimente climatice devastatoare toate ne arată foarte clar cum va fi viitorul”, a adăugat ea.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Efectele climei smulg bucăţi din fiecare economie și distrug vieţi”. Avertisment dur la COP29, înainte de reuniunea liderilor G20

Cum a deturnat realegerea lui Trump conferința pentru climă COP29. Președintele azer și-a schimbat total discursul

Orbán, la conferința privind schimbările climatice, din nou altfel decât UE : „Trebuie să continuăm să folosim combustibili fosili”

Gazda conferinței pentru climă COP29 spune că „petrolul este un dar de la Dumnezeu” 

Partenerii noștri