Live

Lukașenko spune că va renunța la funcție când se va adopta o nouă constituție, fără să precizeze când va avea loc această schimbare

Data publicării:
Aleksandr Lukașenko. Foto: Profimedia Images

Președintele contestat al Republicii Belarus, Aleksandr Lukashenko, a vorbit pentru despre o eventuală plecare a sa din fruntea statului, vineri. El a afirmat că va renunța la funcție în momentul în care va fi adoptată o nouă constituție, însă nu a precizat când se va întâmpla acest lucru și nici nu a deschis vreo procedură pentru schimbarea legii fundamentale a Belarusului.

„Nu voi mai lucra cu voi ca preşedinte sub noua constituție”, a spus Lukaşenko, fără a specifica când anume va veni acest moment, dar a subliniat necesitatea amendamentelor constituţionale şi ajustării puterii prezidenţiale, conform Agerpres.

Lukașenko este puternic contestat în țară după alegerile din vară, când a fost declarat câștigător pentru un al șaselea mandat de instituțiile electorale din această țară. Considerat ultimul dictator al Europei, Lukașenko conduce Belarus de peste 26 de ani și a fost declarat câștigător în toate alegerile prezidențiale care au avut loc în această țară după prăbușirea Uniunii Sovietice. Uniunea Europeană dar și alte instituții și observatori internaționali au criticat constant aceste scrutinuri ca nefiind nici democratice, nici libere și nici drepte, fiecare dintre ele fiind câștigate de Lukașenko cu scoruri de peste 80%, cu suprimarea puternică a opoziției și candidaților ei.

Uniunea Europeană nu recunoaște rezultatul alegerilor din 2020 și a impus numeroase sancțiuni regimului și persoanelor apropiate de acesta. Contracandidata lui Lukașenko s-a refugiat în Lituania în urma scrutinului, de teama represaliilor din partea regimului. Ea continuă să conducă, însă, opoziția din exil și a făcut în repetate rânduri apel la protestul pașnic ca soluție pentru rezolvarea situației din Belarus. 

Proteste masive au loc la Minsk și în restul țării încă din august, în aproape fiecare duminică. Săptămâna trecută, un nou protest masiv a avut loc, iar regimul Lukașenko a răspuns cu desfășurând trupe și blindate și folosind tunuri cu apă împotriva manifestanților. Și anterior, regimul Lukașenko a reprimat brutal proteste și a amenințat chiar cu folosirea armelor de foc letale împotriva manifestanților.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comisia Europeană: Statele UE ar putea limita dreptul de azil al migranților „instrumentalizați” de Rusia

Care sunt consecințele desfășurării rachetei Oreșnik în Belarus. „Pentru Lukașenko este o capcană”

Lukașenko a grațiat 29 de prizonieri politici. La cât se ridică numărul total al acestora

Acord Putin – Lukașenko. Noua rachetă Oreşnik ar putea fi desfăşurată în Belarus anul viitor

Partenerii noștri