Live

Liz Truss va suspenda Protocolul nord-irlandez dacă va deveni premier al Regatului Unit

Data publicării:
Liz Truss este una dintre candidatele în cursa pentru a-i succede lui Boris Johnson. Foto: Profimedia Images

Liz Truss este decisă să suspende Protocolul nord-irlandez, document anexat Acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, în cazul în care ea va ajunge la conducerea executivului de la Londra. Truss este favorită în cursa pentru şefia Partidului Conservator britanic, respectiv pentru funcţia de prim-ministru al Regatului Unit.

Oficiali britanici susţin că există deja condiţiile necesare pentru activarea articolului 16, prin care Protocolul poate fi suspendat dacă acesta cauzează ''dificultăţi economice, sociale sau de mediu care tind să persiste'' sau ''perturbări ale comerţului'', relatează euractiv.com, citat de Agerpres. Suspendarea Protocolului nord-irlandez ar fi o măsură populară în rândul parlamentarilor conservatori.

În luna iunie, şefa diplomaţiei britanice Liz Truss a prezentat un proiect legislativ prin care se încearcă denunţarea unilaterală a Protocolului. Textul are sprijinul majorităţii în Camera Comunelor, dar este probabil să fie modificat substanţial de Camera Lorzilor, acolo unde Partidul Conservator nu dispune de o majoritate.

Protocolul nord-irlandez prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) care ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

Totuşi, guvernul de la Londra a încercat să renegocieze înţelegerea cu Bruxellesul, susţinând că au apărut disfuncţionalităţi în transportul unor mărfuri către Irlanda de Nord şi ameninţând chiar cu activarea măsurilor de salvgardare, prevăzute în acord, dacă UE nu va accepta modificarea textului, mai scriu sursele citate.

Pe fondul scandalului legat de nerespectarea regulilor în timpul lockdown-ului din perioada pandemiei de COVID-19, Boris Johnson şi-a anunţat demisia în această vară din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit. El asigură interimatul până la 5 septembrie, data când va fi anunţat numele succesorului său, dintre actuala şefă a diplomaţiei Liz Truss şi fostul ministru al finanţelor Rishi Sunak.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul Skripal. Anchetator: Căutarea recipientului cu Noviciok a fost precum „căutarea unui ac în carul cu fân”

Planul lui Trump în Ucraina „deschide calea către un alt război”, avertizează un oficial britanic. „Este foarte îngrijorător”

Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma tarifelor propuse de Trump. Analiști: Deschide ușa pentru un acord comercial bilateral

Autoarea britanică Samantha Harvey a câștigat Booker Prize cu „Orbital”, o poveste despre spațiu. Din premiu, ea își va lua o bicicletă

Partenerii noștri