Live

Video Lituania, prinsă în menghina chinezească. Beijingul lansează un război economic ca să pedepsească îndrăzneala micului stat baltic

Data actualizării: Data publicării:
China a declanșat pe căi disimulate un adevărat război comercial împotriva Lituaniei Foto: Profimedia Images

Comuniștii chinezi au dezlănțuit un război economic total împotriva Lituaniei, țară care a stabilit relații mai strânse cu Taiwan, teritoriul considerat de China ca parte a sa. Beijingul face presiuni uriașe asupra gigantului german Continental să renunțe la componentele produse în țara baltică. Și este doar un episod, sunt multe firme care au dezvăluit același tip de amenințări, iar Uniunea Europeană, care ar trebui să apere interesele unui stat membru, pare a fi lipsită de reacție și de putere.

Comerțul bilateral Lituania-China este modest, însă țara baltică are o industrie manufacturieră orientată către export prin relații cu multinaționalele. Iar China merge pe acest lanț al aprovizionării pentru a lovi economic statul european. Confruntarea a început după ce Vilnius a acceptat deschiderea unei reprezentanțe a Taiwanului, sub acest nume. Teritoriul autoadministrat, fără recunoaștere internațională, are birouri economice în lume, dar acestea funcționează cu numele capitalei Taipei. Tensiunile s-au accentuat după ce o delegație economică lituaniană a vizitat Taiwanul, o vizită considerată un afront de către comuniști, gest pe care vor să-l pedepsească.

Presiuni asupra companiei germane Continental

Acum, China face presiuni asupra companiei Continental ca să nu mai folosească componente fabricate în Lituania, susține Reuters. Grupul german are unități proprii de producție în Lituania și are alți furnizori independenți în această țară.

Cererea este absurdă, pentru că nu este facilă înlocuirea unor componente de pe o zi pe alta, în condițiile unor standarde de calitate și a unor lanțuri de aprovizionare stabilite în ani de zile, care acum sunt puse la încercare și de criza din transporturi.

Continental a refuzat să comenteze dacă guvernul chinez i-a cerut să întrerupă legăturile cu Lituania.

Dar nu este singura companie. „Politico” relatează că transporturile a două companii germane din industria auto au fost blocate într-un port chinez pentru că au componente făcute în Lituania. Firme din Suedia și Franța au raportat același gen de presiuni din partea Chinei.

Ministerul de Externe al Chinei a negat că Beijingul a făcut presiuni asupra companiilor multinaționale ca să nu folosească piese produse în Lituania, dar a menționat că grupurile „nu mai au încredere” în Lituania.

De ce Uniunea Europeană nu poate face mare lucru

Se înmulțesc, însă, informațiile despre astfel de constrângeri și amenințări. Lituania a cerut ajutorul Uniunii Europene, dar răspunsul Bruxelles-ului a fost slab până acum.

Oficialii europeni au anunțat că ar putea cere arbitrajul Organizației Mondiale a Comerțului, dacă se adună dovezi că Beijingul face astfel de presiuni ca cele dezvăluite de presă. Bruxelles-ul a anunțat că va căuta dovezi și va înainta cazul. Însă o astfel de procedură este inutilă. Organizația poate fi considerată în acest moment în comă.  Procedural, instrumentele sunt limitate.

În cazul unor conflicte comerciale, Uniunea Europeană are la dispoziție salvgardarea și taxele vamale. Însă acestea nu acoperă zona gri în care operează acum China, cu atacuri neoficiale, presiune și șantaj.

Bruxelles-ul a anunțat că pregătește instrumente de răspuns la astfel de situații, cu pedepse direcționate. Însă sunt în stadiul de propunere și va lua ani până când acestea vor putea fi implementate, mai ales că poate apărea opoziția unor state membre, care să joacă în favoarea Chinei. Beijingul a avut grijă să cultive relații cu unele țări care să-i poarte mai departe interesele. Acum, Uniunea Europeană este efectiv fără putere în fața unei Chine agresive, care joacă murdar și care folosește instrumente de corecție economică în jocuri politice.  

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Un crater de impact a fost descoperit pentru prima dată pe o creastă montană din China

Peisajul spectaculos care seamănă cu o pictură. Ce se vede, de fapt, în imagini

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Partenerii noștri