Lituania a votat o lege care va permite respingerea migranţilor la graniţa cu Belarus
Parlamentul Lituaniei a votat marţi o lege prin care este permisă respingerea migranţilor care trec graniţa din Belarus, o decizie luată ca urmare a practicii folosite anii trecuți de dictatorul Alexander Lukașenko, care a primit în Belarus migranți din Orientul Mijlociu doar pentru a-i forța apoi să treacă granița în alte țări europene, informează Agerpres.
Legea care a trecut în parlamentul lituanian cu 86 de voturi pentru, 8 împotrivă și 20 de abțineri prevede ca migranţii ilegali să poată fi împiedicați să intre în țară și şi trimişi înapoi în caz de stare de urgenţă.
Legea mai trebuie să fie promulgată de președintele Gitanas Nauseda. Reglementarea ar urma să intre în vigoare până la 3 mai.
Organizaţiile pentru drepturile omului au criticat aspru aceste reglementări. Amnesty International a acuzat Lituania că a făcut aşa-numitele "împingeri înapoi" de la frontieră legale.
Dunja Mijatovic, comisar al Consiliului Europei pentru drepturile omului, a cerut de asemenea Lituaniei să respecte obligaţiile internaţionale faţă de solicitanţii de azil şi a emis un avertisment urgent înainte ca proiectul de lege să fie adoptat.
Ministerul de Interne de la Vilnius a declarat că amendamentul face distincţie între migraţia naturală şi migraţia încurajată de Belarus. El a adăugat că modificările sunt necesare pentru a proteja interesele de securitate naţionale ale Lituaniei.
Lituania, membru al UE, are o graniţă de 680 de kilometri cu Belarus. În trecut, mii de persoane au încercat acolo să intre ilegal în UE.
UE l-a acuzat pe conducătorul belarus Aleksandr Lukaşenko că a adus migranţi din regiunile de criză la graniţă şi ca răspuns, guvernul de la Vilnius şi-a intensificat securitatea la graniţă şi construieşte un gard de frontieră.
Din august 2021, poliţia de frontieră lituaniană întoarce migranţii şi de atunci a împiedicat aproximativ 20.000 de persoane să intre ilegal în ţară din Belarus.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News