Live

Liderul extremei stângi din Norvegia a demisionat după ce a fost prins furând ochelari de soare din aeroport

Data publicării:
"Am făcut o mare greşeală şi am înrăutăţit lucrurile prin modul în care am gestionat situaţia după aceea", a scris Moxnes pe pagina sa de Facebook. FOTO: FB Moxnes

Deputatul Bjornar Moxnes, lider al extremei stângi norvegiene, a demisionat luni de la conducerea partidului său, după ce a fost prins furând o pereche scumpă de ochelari de soare, dintr-un magazin de pe aeroportul din Oslo, transmite AFP. Surprins de camerele de luat vederi, politicianul a recunoscut că a greșit, după câteva încercări eșuate de a-și mușamaliza faptele.

"Am făcut o mare greşeală şi am înrăutăţit lucrurile prin modul în care am gestionat situaţia după aceea", a scris Moxnes pe pagina sa de Facebook. "Îmi pare foarte rău şi vreau să-mi cer scuze", a adăugat el.

Pe 30 iunie, Moxnes a declarat că a fost amendat cu 3.000 de coroane (250 de euro) pentru că a luat, fără a plăti, ochelari de soare Hugo Boss, în valoare de 1.199 de coroane (aproximativ 100 de euro), de la un magazin duty-free de pe aeroportul din Oslo cu două săptămâni mai devreme, notează Agerpres.

Politicianul în vârstă de 41 de ani a invocat o neglijenţă, dar şi-a modificat versiunea de mai multe ori din cauza dezvăluirilor din jurul acestui episod surprins de camerele de luat vederi, care par să submineze ipoteza unei scăpări.

În prezent în concediu medical, Moxnes renunţă la poziţia sa de lider al partidului de opoziţie Rodt (Roşu), pe care îl conducea de 11 ani şi pe care l-a ajutat să se dezvolte până la punctul în care a câştigat şapte locuri în Parlament la alegerile legislative din 2021.

Conform regulilor în vigoare în Norvegia, este imposibil să renunţi la funcţiile elective, cum ar fi cea de membru al Parlamentului, în timpul unui mandat.

Până atunci, numărul doi al partidului, Marie Sneve Martinussen, în vârstă de 37 de ani, preia temporar frâiele formaţiunii politice. 

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hackerii au reușit să fure o sumă uriașă în criptomonede în 2024. La cât au ajuns fondurile sustrase

Norvegia transferă peste 200 de milioane de dolari Ucrainei. Unde vor merge banii

Norvegia a câștigat Campionatul European de handbal feminin 2024

Încă trei avioane de vânătoare F-16, cumpărate de la Norvegia, au aterizat azi în România

Partenerii noștri