Live

Letonia limitează folosirea limbii ruse pe piaţa muncii şi o interzice pe ecranele ATM-urilor bancare

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Parlamentul Letoniei a adoptat joi măsuri legislative prin care limba rusă va fi limitată pe piaţa muncii şi interzisă pe ecranele ATM-urilor bancare în această ţară fostă republică sovietică, transmite agenţia EFE.

Un prim amendament adoptat în acest sens la Legea Muncii stabileşte că solicitanţilor de locuri de muncă nu li se va mai putea cere cunoaşterea unei limbi străine drept condiţie pentru angajare, cu excepţia cazurilor în care necesitatea cunoştinţelor de limbi străine este justificată în anunţul de angajare, scrie Agerpres.

Deşi prevederea nu face vreo referire explicită la limba rusă, în practică ea vizează angajatorii ce solicită cunoaşterea acestei limbi. Deşi Letonia are o minoritate rusă numeroasă, relaţiile sale cu Rusia sunt considerabil diminuate în contextul războiului din Ucraina, necesitatea cunoaşterii limbii ruse fiind astfel dificil de justificat de companiile letone.

Într-un alt amendament, parlamentul de la Riga a votat interzicerea utilizării limbii ruse pe interfeţele de utilizator ATM. Dispoziţia legală în acest sens, care din nou nu menţionează explicit limba rusă, precizează că informaţiile de pe ecranele bancomatelor pot fi oferite doar în limbile oficiale ale statelor membre în UE sau candidate la aderare şi ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Măsura va intra în vigoare pe 30 ianuarie 2025.

Letonia şi celelalte două state baltice foste republici sovietice (Lituania şi Estonia) au relaţii tensionate cu Moscova, ele remarcându-se printre ţările cele mai active în susţinerea militară a Ucrainei în războiul cu Rusia. Ele oferă astfel Kievului cel mai substanţial ajutor raportat la propriul PIB, respectiv 1,4% din PIB Lituania, 1,1% Letonia şi 1,3% Estonia. De asemenea, aceste trei ţări acum membre ale UE şi NATO solicită cele mai radicale sancţiuni împotriva Rusiei.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri