Live

Letonia ar vrea să trimită trupe NATO în Ucraina. „Trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”

Data publicării:
Soldați NATO. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Letonia nu se opune desfăşurării unor trupe occidentale în Ucraina, a declarat miercuri un oficial leton, după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a sugerat o astfel de posibilitate, respinsă însă între timp de ţările care susțin Ucraina în războiul cu Rusia.

„Letonia continuă să examineze diferite modalităţi de consolidare a sprijinului pentru Ucraina. Dacă aliaţii NATO ajung la un acord pentru desfăşurarea de trupe în Ucraina, Letonia ar lua în considerare să participe”, a declarat agenţiei DPA un purtător de cuvânt al Ministerului leton al Apărării, potrivit Agerpres. 

La finalul unei conferinţe internaţionale de susţinere a Ucrainei la care au participat luni la Paris circa 20 de şefi de stat şi de guvern, preşedintele Macron nu a exclus posibilitatea ca unele state europene să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a explicat el, în timp ce trupele ruse înaintează în estul Ucrainei, „în dinamică nimic nu poate fi exclus” şi „trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”.

Primul care a vorbit despre această posibilitate, dar a dezaprobat-o, a fost premierul slovac Robert Fico. Acesta a declarat, înaintea reuniunii găzduite de Franţa, că potrivit documentului pregătitor al acesteia mai multe state membre ale UE şi ale NATO iau în considerare să trimită soldaţi în Ucraina prin înţelegeri bilaterale.

Între timp, principalele ţări care oferă Ucrainei sprijin militar în războiul cu Rusia, inclusiv SUA, Marea Britanie, Germania, Polonia, Cehia, dar şi alte state din UE şi NATO care au reacţionat după declaraţia lui Macron, s-au delimitat de sugestia acestuia şi au asigurat că nu intenţionează să trimită trupe combatante pe frontul ucrainean.

De asemenea, oficiali din cadrul NATO au menţionat că Alianţa nu are planuri de a trimite trupe în Ucraina pentru a lupta în războiul cu Rusia. „NATO şi aliaţii săi oferă un ajutor militar fără precedent Ucrainei. Este ceea ce am făcut începând din 2014 şi l-am intensificat după invazia rusă pe scară extinsă. Dar nu există planuri de a trimite trupe ale NATO pe teren în Ucraina”, au semnalat în declaraţii acordate agenţiei EFE aceşti oficiali, neprecizaţi.

Împreună cu celelalte două state baltice foste republici sovietice (Lituania şi Estonia), Letonia oferă Ucrainei în războiul cu Rusia cel mai substanţial ajutor raportat la propriul PIB, respectiv 1,4% din PIB Lituania, 1,1% Letonia şi 1,3% Estonia. De asemenea, cele trei state baltice au cerut la Bruxelles cele mai radicale sancţiuni împotriva Rusiei, cum a fost o propunere a Letoniei de interzicere totală în UE a importurilor de cereale provenite din Rusia.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un mercenar britanic care lupta pentru Ucraina a fost capturat de ruși în Kursk

Atac ucrainean asupra regiunii Kursk. Apărarea rusă susține că a doborât mai multe rachete și drone

Amiral american: Exportul de tehnologie militară dinspre Rusia către China ar putea schimba echilibrul de putere în războiul submarin

Un copil de șapte ani a primit o ofertă de muncă de la o firmă rusă de IT. „Este un Mozart al codurilor informatice”

Partenerii noștri