Live

Kuweitul a chemat-o pe ambasadoarea suedeză la explicații după incidentul cu arderea Coranului de la Stockholm

Data publicării:
Salwan Momika a călcat în picioare un exemplar al Coranului înainte de a arde mai multe pagini în faţa celei mai mari moschei din Stockholm. FOTO: Profimedia

Kuweitul a convocat-o vineri pe ambasadoarea suedeză pentru a protesta împotriva arderii unui Coran la Stockholm, un act care a stârnit indignare în întreaga lume musulmană, a anunţat diplomația țării arabe într-un comunicat, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Ministrul adjunct al afacerilor externe a înmânat ambasadorului Suediei o notă oficială de protest referitoare la condamnarea şi denunţarea de către statul Kuweit după arderea unei copii a Sfântului Coran de către un extremist”, potrivit comunicatului.

În această notă se protestează, de asemenea, împotriva autorizării adunării publice din Suedia, potrivit aceleiaşi surse.

Salwan Momika, un refugiat irakian în Suedia, a ars câteva pagini dintr-un Coranul, miercuri, în faţa celei mai mari moschei din Stockholm şi în timpul Eid al-Adha, sărbătoare celebrată de musulmanii din întreaga lume. Acest eveniment a fost autorizat de poliţia suedeză în numele libertăţii de exprimare.

O demonstraţie organizată în ianuarie în care un Coran a fost ars în faţa ambasadei Turciei din Stockholm a înfuriat guvernul de la Ankara şi lumea musulmană.

Incidentul de miercuri a atras, de asemenea, numeroase condamnări. Marocul şi-a rechemat ambasadorul, Turcia a criticat „acţiunile anti-islamice”, iar SUA a reamintit că „arderea textelor religioase denotă lipsă de respect şi este ofensatoare”.

Irakul şi Emiratele Arabe Unite au convocat, în semn de protest, ambasadorii Suediei acreditaţi în ţările lor, în timp ce câteva mii de protestatari s-au adunat, vineri, în apropierea ambasadei Suediei la Bagdad.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Suspectul atacului de la Magdeburg este „islamofob”, spune ministrul german de interne

Siria nu este o amenințare pentru vecinii săi sau pentru Occident, spune noul lider de la Damasc, Ahmed al-Sharaa

Un acord de încetare a focului în Gaza, tot mai aproape de realitate. Istoricul conflictului de peste 75 de ani israeliano-palestinian

De ce Bashar al-Assad nu este în siguranță la Moscova, chiar dacă Rusia a fost principalul său aliat

Partenerii noștri