Live

Kremlinul pune condiții pentru negocieri între Vladimir Putin și Joe Biden

Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia

Negocieri între președintele rus Vladimir Putin și președintele american Joe Biden ar putea avea loc dacă Statele Unite ar fi dispuse să asculte îngrijorările Rusiei și să revină la discuțiile despre garanțiile de securitate, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, la postul tv Rusia 1, potrivit TASS.

Dmitri Peskov a fost întrebat ce ar putea constitui o platformă pentru astfel de negocieri. „Dorința Statelor Unite de a asculta îngrijorările noastre”, a răspuns el.

„Aceasta este, de fapt, dorința ca Statele Unite să se întoarcă la situația din decembrie-ianuarie și să se întrebe: oferta Rusiei nu ni ne potrivește, dar poate ar merita să ne așezăm la masa negocierilor?”, a mai spus Dmitri Peskov.

Mai devreme în cursul lunii octombrie, Vladimir Putin declarase că nu vede o necesitate în a negocia cu Joe Biden, spunând că „deocamdată nu există o platformă pentru niciun fel de negocieri”. 

În decembrie anul trecut, Ministrul rus de Externe a publicat un draft de acord privind garanțiile de securitate pe care Moscova le așteaptă de la Statele Unite și NATO. Printre altele, proiectul prevedea că alianța nord-atlantică nu se va mai extinde spre est și că va refuza aderarea Ucrainei; de asemenea, erau introduse restricții privind desfășurarea de arme ofensive, în special arme nucleare. 

Ulterior au avut loc mai multe rânduri de discuții în diverse formate, dar nu s-a ajuns la niciun acord. 

În ianuarie 2022, SUA și NATO au trimis Rusiei un răspuns scris la propunerile Moscovei: Occidentul nu face nicio concesie de principii pentru Rusia și a indicat direcția pentru negocieri viitoare. După începerea războiului în Ucraina, dialogul între părți nu a mai fost reluat.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serghei Polunin, dansatorul ucrainean cu portretul lui Putin tatuat pe piept, anunţă că părăseşte Rusia

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri