Live

Kremlinul dă vina pe sancțiunile occidentale pentru oprirea livrărilor de gaze prin conducta Nord Stream 1

Data publicării:
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Foto: Profimedia Images

Kremlinul susține că sancțiunile occidentale sunt de vină pentru oprirea completă a livrărilor de gaze prin gazoductul Nord Stream 1 dintre Rusia și Germania, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că sancțiunile „provoacă haos” la lucrările de întreținere a conductei. El a respins afirmațiile că Rusia a întrerupt livrările de gaze către Europa în urma unei decizi politice.

Gazprom a oprit complet furnizarea de gaz prin conductă, după ce a declarat că a detectat o scurgere de ulei în timpul lucrărilor de mentenanță de săptămâna trecută.

Kremlinul susține că sancțiunile perturbă capacitatea companiei Siemens Energy, care furnizează și deservește echipamente pentru conductă, de a ajuta la reparațiile care trebuie făcute la stația de compresoare Portovaia, unde s-a întegistrat scurgerea de ulei.

„Problemele cu aprovizionarea cu gaze au apărut din cauza sancțiunilor impuse țării noastre de statele occidentale, inclusiv Germania și Marea Britanie. Nu există alte motive”, a spus Peskov.

Compania rusă Gazprom a anunţat vineri suspendarea totală, pe temen nedefinit, a livrărilor de gaze prin gazoductul Nord Stream, oficial invocând o scurgere de ulei la o turbină.

Anunțul a fost făcut chiar în ziua în care preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirmase că a sosit momentul ca UE să impună un plafon tarifului pentru gazul natural rusesc, după ce ţările din G7 conveniseră să impună astfel de plafoane pentru petrolul importat din Rusia.

În acest fel, liderii occidentali se gândesc că ar putea contracara șantajul Moscovei, care se folosește de energie ca de o armă și în același timp ar diminua veniturile cu care Moscova îşi finanţează armata în războiul contra Ucrainei.

Preţul gazelor în Europa a urcat luni cu 30%, după ce Rusia a anunţat că livrările prin gazoductul Nord Stream rămân oprite pe termen nelimitat, sporind temerile privind perturbările şi raţionalizarea gazelor iarna aceasta în UE.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Decizia e la UEFA! Ce se întâmplă după ce Dan Șucu a devenit finanțator în Italia și a cumpărat-o pe Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski a anunțat când va primi în Ucraina vizita emisarului pentru pace al lui Trump. „Vom discuta cu Keith Kellogg”

Câți soldați nord-coreeni au fost uciși în războiul lui Putin în decembrie. „Sunt mai degrabă o povară decât un avantaj”

Ucraina a atacat Rusia cu zeci de rachete și de drone. Incendiu la o rafinărie din Rostov

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Partenerii noștri