Live

Kremlin: Diplomatul rus la ONU care a demisionat din cauza războiului „nu mai este cu noi, este împotriva noastră”

Data publicării:
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Foto: Profimedia Images

Kremlinul se dezice de diplomatul rus care și-a anunțat demisia în semn de protest față de invadarea Ucrainei, spunând că îi este „rușine”. Nu mai este cu noi, este împotriva noastră”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit CNN.

El a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre Boris Bondarev, diplomatul rus la ONU care și-a anunțat luni demisia printr-o scrisoare deschisă, în care spunea: „Nu mai pot să iau parte la această ticăloșie sângeroasă”.

Kremlinul nu este familiarizat cu această scrisoare. Dacă a fost angajat al Ministerului de Externe, atunci aceasta este o întrebare care trebuie adresată MAE, a spus Peskov.

„Aici putem spune doar că domnul Bondarev nu mai este cu noi, mai degrabă este împotriva noastră”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Are o poziție în care condamnă acțiunile conducerii ruse, iar acțiunile conducerii ruse sunt susținute de aproape întreaga populație a țării noastre. Asta înseamnă că acest domn s-a pronunțat împotriva opiniei generale consolidate din țara noastră”, a continuat el.

Bondarev, care are 20 de ani în serviciul diplomatic al Rusiei, a postat luni o scrisoare deschisă pe un cont LinkedIn în care condamnă invadarea Ucrainei de către Rusia și critică Ministerul rus al Afacerilor Externe pentru complicitate la ceea ce el a descris drept un „război agresiv”, limbaj interzis în Rusia în baza noilor legi de cenzură.

„De-a lungul a 20 de ani de carieră am văzut mai multe schimbări în politica noastră externă, dar niciodată nu mi-a fost atât de rușine de țara mea cum mi-a fost pe 24 februarie anul acesta. Războiul agresiv declanșat de Putin împotriva Ucrainei și, de fapt, împotriva întregii lumi occidentale, este nu numai o crimă împotriva poporului ucrainean, ci și, poate, cea mai mare crimă împotriva poporului rus, cu litera Z scrisă peste toate speranțele noastre și perspectivele pentru o societate liberă și prosperă în țara noastră”, a scris Bondarev.

Astăzi, Ministerul Afacerilor Externe nu mai este despre diplomație. Este despre război, minciuni și ură. (Ministerul - n.r.) servește interesele câtorva, foarte puțini oameni, contribuind astfel la izolarea și degradarea continuă a țării mele. Rusia nu mai are aliați și de vină pentru acest lucru este politica sa nesăbuită și prost gândită”, a mai spus diplomatul în scrisoare.

El a încheiat spunând că nu mai poate continua să muncească pentru Ministerul de Externe și să ia „parte la această ticăloșie sângeroasă, nesocotită și absolut inutilă”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coreea de Nord se pregătește să trimită noi trupe și drone kamikaze în Rusia, susține armata sud-coreeană

VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

China își adaptează tacticile de luptă, în urma monitorizării războiului din Ucraina. Lecțiile învățate de Beijing

Partenerii noștri