Live

Klaus Iohannis începe vizita în Senegal, ultima ţară din turneul în Africa

Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a început turneul în Africa pe 14 noiembrie. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, vizita oficială pe care o efectuează până joi în Republica Senegal, cu care încheie turneul în Africa, transmite Agerpres.

Potrivit agendei, marţi, şeful statului va vizita Asociaţia senegaleză pentru protejarea copiilor cu deficienţe mintale (ASEDEME), Centrul Aminata Mbaye - Grand-Yoff, din Dakar. Miercuri, preşedintele Iohannis va vizita Insula Goree, patrimoniu UNESCO, fost avanpost al comerţului cu sclavi, unde se va întâlni cu oficialităţile locale. De asemenea, va vizita Casa de sclavi „Maison des Esclaves” şi Liceul de fete Mariama Ba.

Joi, Klaus Iohannis va fi primit de omologul său din Senegal, Macky Sall, la Palatul Prezidenţial. Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune. Cu această ocazie vor fi semnate documente oficiale.

Şeful statului va participa tot joi la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal, împreună cu preşedintele Republicii Senegal, Macky Sall, şi la vernisajul expoziţiei „Măşti tradiţionale africane - Măşti tradiţionale româneşti”, organizată în cooperare cu Muzeul Ţăranului Român, la Muzeul Civilizaţiilor Negre din Dakar. Preşedintele Iohannis va avea şi o întâlnire cu foşti studenţi din Senegal care au învăţat în România.

Preşedintele Klaus Iohannis a început turneul în Africa pe 14 noiembrie cu vizita de stat în Kenya. Ulterior, şeful statului a efectuat vizite de stat în Tanzania şi Cabo Verde.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Partenerii noștri