Live

Galerie Foto Kim Jong-un își pregătește fiica să fie viitoarea dictatoare. Banchetul fastuos al armatei la care Kim Ju Ae a fost în centrul atenției

Data actualizării: Data publicării:
Kim Ju Ae s-a alăturat tatălui și mamei, Ri Sol Ju, într-o vizită la o bază militară. Foto: Profimedia Images

Dictatorul nord-coreean, Kim Jong-un, și-a adus una dintre fiice la un banchet militar fastuos la o bază militară, marți, fata apărând în centrul atenției în majoritatea fotografiilor, un indiciu că este posibil ca liderul suprem de la Phenian să o pregătească pentru a prelua conducerea statului în viitor, scrie CNN.

Deși secretomania este politică de stat în Coreea de Nord, Kim a părut, în ultimii ani, tot mai deschis la a-și prezenta familia către public, soția sa și fiica fiind tot mai prezente la evenimente și în locuri în care dictatorul își construiește imaginea internă și internațională.

Fata, cunoscută cu numele de Ju Ae, are în jur de 9 ani și s-a alăturat tatălui și mamei, Ri Sol Ju, într-o vizită la o bază militară. Acolo s-a desfășurat un fastuos banchet pentru aniversarea de 75 de ani a Armatei Populare Coreene, a scris presa de stat nord-coreeană, miercuri.

Presa de stat a scris că „a fost un vis devenit realitate pentru militari să-l vadă pe Kim și pe respectata sa fiică”.

La banchet, fata a fost așezată în centrul mesei, în dreapta și în stânga ei fiind Kim și soția acestuia.

Într-o țară în care familia Kim și armata sunt atotputernice, prezența ei în centrul fotografiilor la un eveniment important dă semnale clare, este de părere Leif-Eric Easley, profesor la Universitatea Ewha din Seul.

„Expunându-și ostentativ soția și fiica, Kim vrea să le arate observatorilor locali și străini ca familia sa și armata sunt legate inseparabil”, a mai spus el.

Alți analiști spun că a devenit clar că Kim Jong-un a luat deja decizia în privința succesoarei sale, confirmând speculațiile care au început să apară de anul trecut, când Kim Ju Ae a fost prezentă la testarea unei rachete intercontinentale cu tatăl ei.

Mai mult, presa de stat a publicat un articol, tot în noiembrie, cu fotografii cu Kim și fiica sa, în care Ju Ae este descrisă ca „cea mai iubită fiică”.

„Având în vedere toate aceste lucruri, nu mai este niciun dubiu că Kim Ju Ae a fost numită succesoarea lui Kim Jong-un și că este nevoie să fim atenți la cum va schimba asta politicile nord-coreene pe termen mediu și lung și cum vor accepta nord-coreenii această succesiune la vârful familiei Kim, la a patra generație”, a spus Cheong Seong-chang, analist-șef la Institutul Sejong din Coreea de Sud.

Nu există, însă, informații că Kim ar intenționa să renunțe la putere prea curând, precedentul „dinastic” de până acum arătând că dictatorii nord-coreeni rămân la putere până la moarte, urmând să fie succedați de fiul „preferat”. Kim Jong-un a preluat puterea la moartea tatălui său, Kim Jong-il, în 2011. La rândul său, Kim Jong-il a preluat conducerea în 1994, după moartea lui Kim Il-Sung (n. red. - cunoscut și drept Kim Ir-Sen, preluat din forma rusească/sovietică a numelui). 

Kim Jong-un nu fusese, inițial, stabilit ca succesor, însă tatăl lui a decis să-l promoveze în dauna fraților mai mari, Jong-nam și Jong-Chul. Jong-nam, cel mai mare dintre frați, fusese stabilit ca succesorul favorit al lui Kim Jong-il, însă acesta a ieșit din grații după ce a încercat să intre ilegal la Disneyland în Tokyo cu un pașaport fals, în timp ce Jong-Chul a fost considerat „prea feminin”. Kim Jong-nam a fost asasinat, la ordinele fratelui său, în timp ce se afla pe un aeroport din Malaezia. 

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mișcări de trupe în regiunea Kursk. O parte dintre militarii nord-coreeni au fost transferați spre Belgorod

Un general nord-coreean a fost rănit în regiunea Kursk. „Sunt o țintă absolut corectă”

Ce îi oferă Putin lui Kim în schimbul soldaților trimiși să lupte în Kursk. „Au fost livrate Coreei de Nord echipamente”

Kim Jong Un acuză SUA că răscoleşte tensiunile. „Ar putea escalada în cel mai distructiv război termo-nuclear”

Partenerii noștri