Live

Kim Jong Un, după ce a refuzat milioane de doze de vaccin: Lupta cu pandemia o ducem în stilul nostru

Data actualizării: Data publicării:
Kim Jong-un, în timp ce vorbește la a treia ședință extinsă a Biroului politic al celui de-al 8-lea Comitet Central al Partidului Muncitoresc Coreean din 2 septembrie 2021. Sursă foto: Profimedia Images

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a ordonat oficialilor de la Phenian să desfășoare o campanie mai severă de prevenire a pandemiei de COVID-19 în „stilul nostru”, refuzând în același timp trei milioane de doze de vaccin chinezesc împotriva SARS-CoV-2, oferite prin intermediul COVAX, programul ONU de distribuire a vaccinurilor anti-COVID spre țările sărace, notează The Guardian

Joi, în cadrul unei reuniuni a Biroului Politic, Kim Jong-un le-a spus oficialilor că trebuie să „țină cont de faptul că înăsprirea prevenirii epidemiei este o sarcină de o importanță capitală, care nu trebuie slăbită niciun moment", conform relatărilor de vineri ale agenţiei centrale de presă din Coreea de Nord (KCNA). 

KCNA a declarat că Kim „a solicitat furnizarea deplină a mijloacelor materiale și tehnice necesare pentru consolidarea prevenirii pandemiei". De asemenea, liderul nord-coreean a cerut îmbunătățirea competențelor profesionale și a managementului oficialilor în domeniul prevenirii pandemiei. 

Kim Jong-un a cerut anterior ca nord-coreenii să se pregătească de restricții prelungite împotriva Covid-19, indicând că granițele națiunii pe care o conduce vor rămâne închise, în ciuda înrăutățirii condițiilor economice și alimentare. De la începutul pandemiei, Coreea de Nord a aplicat carantine naționale foarte dure, închizându-și frontierele pentru a preveni focarele, cu toate că ideea Phenianului de a fi o țară lipsită de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 este pusă la îndoială de comunitatea internațională.

Coreea de Nord nu dorește vaccinul chinezesc

Marți, UNICEF, care achiziționează și livrează vaccinuri în numele programului de distribuție Covax, a declarat că Coreea de Nord a propus redirecționarea unui lot de aproximativ 3 milioane de doze de vaccin anti-COVID Sinovac către țările mai grav afectate de coronavirus. De asemenea, Coreea de Nord ar fi trebuit să primească și un lot de doze de vaccin AstraZeneca prin intermediul Covax, însă livrarea acestora a fost întârziată.

Potrivit UNICEF, Ministerul Sănătății din Coreea de Nord a declarat că va continua să comunice cu responsabilii care se ocupă de programul Covax în privința viitoarelor vaccinuri.

Unii experți consideră că Coreea de Nord pune la îndoială eficacitatea vaccinului chinezesc Sinovac și a vaccinului produs de AstraZeneca/Oxford, care a provocat câteva cazuri în care au apărut cheaguri de sânge la unele persoane cărora le-a fost administrat serul. Conform experților, Phenianul și-ar dori alte tipuri de vaccinuri.

Lotul de 1,9 milioane de vaccinuri AstraZeneca ar fi suficient pentru vaccinarea a 950 de mii de persoane, ceea ce ar reprezenta un total de doar aproximativ 7,3% din cei 26 de milioane de cetățeni ai Coreei de nord. Practic, asta înseamnă că Coreea de Nord ar avea nevoie în continuare de mult mai multe cantități de vaccin pentru a-și imuniza populația.

Leif-Eric Easley, profesor de studii internaționale la Universitatea Ewha Womans din Seul, a declarat că Phenianul pare să aibă probleme cu programul Covax, pentru că acesta implică responsabilitatea legală și cerințele de raportare a distribuției vaccinului în rândul populației.

„Regimul Kim dorește probabil cel mai sigur și mai eficient vaccin pentru elita conducătoare, însă pentru administrarea vaccinului Pfizer ar fi nevoie de o îmbunătățire a capacității de depozitare a vaccinurilor în Coreea de Nord și, de asemenea, cel puțin câteva discuții oficiale cu SUA. Opțiunea Johnson & Johnson ar putea fi mai utilă Coreei de Nord, având în vedere condițiile de transport și depozitare ale acestui tip de vaccin și administrarea sa într-o singură lovitură”, a declarat Easley.

Citește și: Coreea de Nord vrea să coopereze cu China împotriva SUA, o "amenințare comună". Phenianul are un discurs identic cu Rusia

Într-un raport recent al ONU privind situația drepturilor omului din Coreea de Nord, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Phenianului să „ia toate măsurile necesare, inclusiv prin cooperarea și asistență internațională, pentru a oferi tuturor cetățenilor,  fără discriminare, acces la vaccinurile împotriva Covid-19”.

Totodată, Guterres a cerut Coreei de Nord să formeze un plan care să le permită diplomaților și personalului de asistență umanitară să se întoarcă în țară și să pună pe picioare sistemele de distribuție a ajutorului umanitar cât mai curând posibil. 

Citește și: De ce vaccinurile chinezești sunt o chinezărie

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comitet ONU: Metodele de război folosite de Israel în Fâşia Gaza „corespund caracteristicilor unui genocid”

SUA, îngrijorate de relația tot mai strânsă dintre Kim și Putin. Ce măsuri a luat Washingtonul

Dezvăluirile unui dezertor nord-coreean despre trupele de elită trimise de Kim Jong Un să lupte împotriva Ucrainei

Blinken avertizează că implicarea Coreei de Nord în războiul din Ucraina va avea „un răspuns ferm”

Partenerii noștri